Write a comment

ferdinandSC

ADR Centru a anunțat Primăria Sibiu că proiectul depus pentru obținerea fondurilor europene pentru extinderea Școlii gimnaziale Regele Ferdinand și construcția unei săli de sport a fost aprobat, trecând de evaluarea tehnică și financiară.

Concret, proiectul intră în linie dreaptă pentru semnarea contractului de finanțare din fonduri europene nerambursabile, având o valoare de 11,76 milioane de lei, din care 11,53 milioane de lei sunt fonduri europene, restul reprezentând contribuția Municipiului Sibiu, din bugetul propriu.

 

“Acesta este al treilea proiect de extindere a spațiilor unităților de învățământ finanțat din fonduri europene. La Școala N. Iorga lucrările sunt în curs pentru construcția unui nou corp și a unei săli de sport. Pentru extinderea Școlii I.L. Caragiale procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor este în curs și vom semna contractul până la finalul anului. La acestea se adaugă și alte proiecte de extindere a unităților de învățământ pe care le avem în curs, în diverse stadii: construcția noului Liceu de Arte, construcția și amenajarea a 9 creșe noi, construcția și amenajarea a 4 grădinițe noi, extinderea școlii nr. 4, a Colegiului „Goga”, a Liceului „Ghibu” și a Colegiului „Andrei Șaguna””, a precizat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

 

Extinderea Școlii „Regele Ferdinand” se va realiza prin construcția unui corp nou, cu parter și 3 etaje, rezultând o suprafață suplimentară de peste 1.100 de metri pătrați. În acest corp se vor amenaja 5 săli de clasă, 2 laboratoare, un Centru de Documentare și Informare cu sală de lectură și grupuri sanitare pe fiecare nivel. Pe acoperișul clădirii vor fi amplasate panouri solare care vor asigura până la 70% din energia necesară pentru producerea apei calde.

 

Sala de sport va avea o suprafață de 1340 de metri pătrați și va comunica cu noul corp de clădire. Pe lângă sala propriu-zisă, se vor amenaja vestiare, dușuri, grupuri sanitare, un cabinet medical și depozitul pentru materiale sportive. Acoperișul zonei de acces în sala de sport va fi amenajat ca terasă înierbată.

 

Totodată, și curtea școlii va fi reamenajată. Se va reface întreaga suprafață asfaltată și se va moderniza canalizarea pluvială, iar la final se va amenaja un teren de baschet și unul de handbal.

De asemenea, se vor amenaja mici zone verzi și se vor planta arbori.

 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest