Write a comment
0000000000000000000MMinistrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, într-o intervenție televizată, că, luînd în cnsderare situația de la acest moment, Guvernul nu poate lăsa pe seama școlilor decizia privind purtatul sau nepurtatul măștilor în clasă. 

Ministrului i s-a dat exemplul landului Baden-Württemberg din Germania, care cere doar profesorilor să poarte măști în clasă și permite cântatul la ora de muzică.

Nelu Tătaru a explicat că trebuie văzut și care sunt spațiile pe care le au la dispoziție școlile la care se face referire, dar și contextul epidemiologic din zona respectivă, dar și dacă: școlile/clasele sunt suficient de generoase, pot permite o distanțare corespunzătoare, sunt bine aerisite. În privința profesorilor, e firesc ca aceștia să poarte mască, pentru că ei vorbesc mai mult.

Referindu-se la situația de la noi din țară, minsitrul a spus răspicat: „Nu. Noi nu am discutat de curaj, am discutat de precauţii. În condiţiile în care vom vedea că avem o transmitere comunitară scăzută, că avem toate condiţiile încât să putem avea şi distanţare, în care putem să fim siguri că se respectă și regulile de igienă, în care să putem fi siguri că există şi dezinfectantul, în care putem fi siguri că cineva urmăreşte aceste activităţi, ne gândim.

Dar, în acest moment, nu suntem în situaţia să putem lăsa libertatea. Nu. Sunt nişte reguli pe care trebuie să le menţinem: masca, distanţarea, dezinfectantul. Haideţi să păstrăm aceste reguli. Cred că nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii şi cu profesorii.

 

foto: ziare.com

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest