Write a comment

 CLASAGOALA copy

Un text absolut emoționant, scris de o Doamnă Învățătoare...

,,Sinistrul din școli în pandemie...

Învățământ on line. Mă conformez, dar mă încăpățânez să merg la școală. Și asta pentru că elevul trebuie să identifice ora on line cu mediul școlar, nu cu bucătăria mea, dormitorul sau alte spații din locuința mea.

Așadar ceasul îmi sună la ora 6 în fiecare dimineață.

Am același ritual: mă pregătesc precum actorii care au în cateva minute premieră.

Mă descurc cu ușurință prin oraș, la o ora la care altă dată traficul era infernal.

Trec pe lângă școli... Pare încremenit totul. Ajung la școala mea. Aceleași frunze se aștern a toamnă pe alei, aceiași (sau poate alții) cei care le mătură.

Jeronim, domnul de la poartă ne urează cu zâmbetul pe buze (se simte din tonul vocii) ,,Bun venit și o zi minunată!".

Suntem mai multe cadre didactice, care am ales sa predăm din sala de clasă.

Urc spre etajul doi. Dacă altă dată îmi surprindeam elevii alergând ca hoardele de tătari și apoi așteptându-mă sfinți în bănci, acum e un pustiu ce sună a gol peste tot. Pașii mi se aud, până și respirația e ca o umbră, al cărei sunet mă urmărește în acest neant.

Intru în clasă...bănci goale, o bluză uitată la plecarea în graba, îmi amintește că acela a fost până de curând un spațiu destinat copiilor.

Mă conectez. Ei sunt deja acolo. Vorbesc... toți deodată, dar se înțeleg. Zâmbesc. Sunt nerăbdători.

Când pornesc camera, se așterne liniștea.

- A venit Nati!

Începe apoi salutul.

Le simt bucuria revederii.

Începem cursurile.

Cade netul. Îi aud strigând:

- Nati! Unde ești???? E strigăt de disperare în vocile lor.

E ceva ce îmi amintește de tăierea mieilor!

Mă reconectez. Mă grăbesc să le explic urgent esențialul înainte să cadă din nou.

N-apuc sa scriu două cifre, că pică din nou netul. Mi se înmoaie genunchii. Cad pe scaun și lacrimile îmi tâșnesc din ochi. Așa nu se poate lucra. Rețeaua e super încărcată la ora aceea.

Grupul de whatsapp al părinților ia foc.

Nu știe nimeni ce s-a întâmplat. Mă sună un tătic, care intuiește prin ce trec și cât de mare e neputința și-mi spune să mă liniștesc, că de mâine îmi aduce tehnologia de care am nevoie ca să nu mai dispar fără voie din fața copiilor.

Mă liniștesc. Plâng în mine și cu ochii în gol, la un ecran pe care până mai adineaori erau elevii mei.

În sălile alăturate aud alți colegi profesori vorbind singuri în fața unui calculator.

Ciudat....niciodată nu ne-am auzit unii pe alții. Acum când școala e goală, auzi dascălii precum niște profeți moderni în pustiul școlilor.

În rest toată lumea se poartă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Directorii sunt înainte de 8 în școală. Doamna administrator își face însemnările legate de igienizare prin săli, îngrijitoarele igienizează și curăță tot după ce ies ca și când copiii ar fi fost toți la școală, dezinfecteaza din oră în oră coridorul....în școli începe să miroase a spital.

Dezolant și trist!

Îmi vreau copiii înapoi în bănci!" (text preluat de pe pagina FB - Fornvald Natalia-învățătoare clasa I)

DA, copiii și dascăli ar trebui să fie la școală, dar mai peste tot situația critică ne ține încă departe de normalitate! Din nefericire, numărul cazurilor noi care apar zilnic rămâne încă foarte mare. Ca și al acelora care parcă înadins nu respectă nicio regulă, ceea ce întreține pericolul și starea de tensiune.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest