Write a comment

LĂMURIRE LA NIVEL OFICIAL: Disciplinele Istorie și Geografie NU se desființează sau comasează sub denumirea de „Studii sociale”, aceasta fiind o disciplină distinctă.

 ISSTsg

„Disciplina „Studii sociale” este predată la clasele a XII-a din cadrul Filierei teoretice, profilul umanist, specializarea Științe Sociale, precum și la clasele a XII-a din cadrul Filierei vocaționale, profilul militar (M.A.I.), specializarea Științe Sociale, conform programei aprobate prin ordinul de ministru nr. 5.959/22.12.2006.

Disciplina „Studii sociale” intră în categoria disciplinelor Socio-Umane în învățământul preuniversitar, alături de Gândire critică și Drepturile copilului, Educație interculturală, Educație pentru cetățenie democratică, Logică și argumentare, Filosofie, Sociologie, Psihologie și este predată de absolvenți cu diplomă ai învățământului superior de lungă durată sau absolvenți cu diplomă ai ciclului I și II de studii universitare în domeniile Filosofie, Sociologie, Asistență Socială, Psihologie, Pedagogie, Științe ale Educației, Științe Politice, Științe ale Comunicării, Drept, Științe Administrative, Relații Internaționale și Studii Europene etc.

Disciplinele care se predau în învățământul preuniversitar sunt stabilite în planurile-cadru și se aprobă prin ordin al ministrului”.

Potrivit anunțului oficial transmis de Ministreul Educțaiei și Cercetării, în planurile-cadru de învățământ în vigoare se regăsesc în continuare distinct atât disciplinele Socio-Umane, care includ și disciplina „Studii sociale”, precum și disciplinele „Istorie” și „Geografie””.

Comunicatul a fost transmis de Ministerul Educației și Cercetării după ce o informație interpretată greșit a făcut valuri în mass-media dar mai cu seamă la nivelul societății, crezându-se că s-ar dori, în perioada imediat următoare ca disciplinele ISTORIE și GEOGRAFIE să devină cumva… „un tot”, un amalgam în cadrul unei materii numită „studii/științe sociale”.

Ei bine, iată că lămuririle nu au întârziat să apară și e bine că s-a întâmplat așa. ISTORIA și GEOGRAFIA trebuie să rămână la locul lor, temelie unei educații armonioase, eficiente, care să ancoreze copii și tinerii în sămânța neamului.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest