Write a comment

 OM

Miercuri, 13 ianuarie, de la ora 19:00, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu aduc un omagiu scriitorului și fondatorului Editurii Nemira, Valentin Nicolau (1960 – 2015), prin prezentarea spectacolului-lectură ce are la bază textul său, în cadrul Secțiunii de spectacole-lectură „Virgil Flonda”.

Evenimentul coordonat de regizorul Bogdan Sărătean îi are în distribuție pe actorii Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani și Veronica Arizancu. „Dedicăm spectacolul-lectură cu piesa de teatru «Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)» al lui Valentin Nicolau, memoriei prietenului Teatrului Național «Radu Stanca», Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Valentin Nicolau. Precizez că spectacolul a mai fost prezentat ca spectacol-lectură în 2015 la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, iar că marele nostru prieten a plecat spre stele în 13 ianuarie 2015”, a declarat maestrul Constantin Chiriac, Director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și Președinte al Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

 

Lectura de miercuri, o metaforă cu iz mistic, despre credință și suferință

Într-un bâlci al deșertăciunilor, într-un univers dantesc similar unui decor suprarealist al mizeriei și al cărnii în descompunere, o suită de personaje suferinde își caută propria umanitate. Cine cunoaște adevărul? Cine este cel care (se) amăgește? Încotro să cauți reperele și, mai ales, unde este Dumnezeu în toată această mascaradă a condiției umane? Piesa lui Valentin Nicolau este o parabolă, o metaforă cu iz mistic, despre credință și suferință, care interoghează nevoia intimă a omului de a se pierde într-un ideal absolut. Textul are la bază legenda Scăldătoarei Vitezda (Ierusalim) – lacul în care se pogoară un înger, iar primul om ce se scaldă în apa tulburată va fi vindecat. Opera transpune acțiunea la scară largă – toată lumea așteaptă o minune. Scena evenimentelor este una simbolică și universală, ancorată în realitatea imediată prin semnificații și interpretări. Problematica textului este una socială și, mai mult decât atât, una umană. Autorul creează o lume în care domnește boala și neputința, iar subiecții se hrănesc doar cu speranță, cu așteptarea vindecării. Legătura Om-Dumnezeu este cea pe care se clădește principala problematică a personajelor: își merită ei soarta, boala și moartea? Ne putem oare complace în concluzia că Dumnezeu e de vină pentru toate?

Așadar, sunteți invitați nu doar la un spectacol-lectură, cui la un eveniment de excepție, cu impact în actualitate.

 

Valentin Nicolau (1960-2015) a fost scriitor, autor de dramă, proză, literatură pentru copii, poet, eseist, fondator al Editurii Nemira (1991) și al editurii pentru copii NEMI (2007). A avut o importantă activitate didactică (profesor asociat la Facultatea de Litere și Arte ULBS și profesor în cadrul UNATC) și în mass media. A fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (2002), membru al Consiliului de Administraţie al EBU (European Broadcasting Union). În 1999 și 2000 este nominalizat la premiul UNITER. În anul 2000 câștigă Marele Premiu pentru dramaturgie din partea Ministerului Culturii și Cultelor pentru piesa „Ca zăpada și cei doi”.

 

Lecturile sunt prezentate gratuit online de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, începând din iulie 2020, în fiecare miercuri, de la ora 19:00, pe paginile de Facebook FITS, TNRS și Secția Germană a TNRS și pe canalul de YouTube al TNRS. Săptămânal actorii Naționalului sibian animă texte ale celor mai cunoscuți dramaturgi ai momentului, dar și canonici, precum: Neil LaBute, Molière, Ion Luca Caragiale ori Eugène Labiche.

 

PROGRAM SECȚIUNEA DE SPECTACOLE-LECTURĂ „VIRGIL FLONDA”

IANUARIE 2021

 

Miercuri, 13 ianuarie 2021

Ora 19:00

„Om fără om (oriunde mă duc numai de mine dau)”, de Valentin Nicolau – prima parte, cu Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani, Veronica Arizancu, Bogdan Sărătean Spectacol-lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

 

 

 

Miercuri, 20 ianuarie 2021

Ora 19:00

„Om fără om (oriunde mă duc numai de mine dau)”, de Valentin Nicolau – a doua parte, cu Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani, Veronica Arizancu, Bogdan Sărătean Spectacol-lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

 

Miercuri, 27 ianuarie 2021

Ora 19:00

„Nu regret nimic”, de Székely Csaba - cu Cristian Stanca, Ioana Cosma, Liviu Vlad, Mihai Coman

Spectacol-lectură coordonat de actorul Mihai Coman

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest