CSARDAS LocalNews 970x250px

Write a comment

CCCC

În zilele de 27 și 28 ianuarie, de la ora 11:00 (ora României), Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, alături de partenerii săi naționali și internaționali, vă invită la conferința "This and that and that – The multiple roles of the theatre artist – the double meaning of performative criticism”, conferință despre rolul artistului în societate și necesitatea discursului critic.

Evenimentul, unul DE COLECȚIE, firește, va avea loc online și va fi deschis de Președintele FITS, Constantin Chiriac, în calitate de Președinte al comisiei conferinței. Cu acest prilej, moderatorul conferinței, criticul de teatru Octavian Saiu, va iniția un dialog împreună cu invitații săi de marcă pe marginea vocației artistului contemporan, a cărui artă trebuie să se plaseze la limita dintre inovație și permanentă racordare la exigențele sociale. Evenimentul se va desfășura live pe paginile de Facebook FITS și TNRS, cea a Președintelui FITS- Constantin Chiriac și IATC Hong Kong, exclusiv în limba engleză.

 

„În prezent, teatrul este într-o continuă schimbare. Între online și offline, dar mai semnificativ între diferitele realități culturale, sociale și antropologice, pe care este obligat să le reflecte și să le integreze. O astfel de dinamică constantă a generat nu numai o serie de variații în ceea ce privește forma și conținutul, dar și un nou profil al artistului de teatru.

Așadar, cum rămâne cu criticii de teatru? Recompun doar modelele lor de vizionare și recenzie sau încearcă, de asemenea, să se reinventeze pe ei înșiși, precum și profesia lor? O nouă generație de spectatori s-a angajat să discute despre universul artelor spectacolului, pe care nu îl consideră neapărat drept apanajul unei instituții creative. Ei indentifică - și vorbesc despre - teatralitatea online, în viața lor de zi cu zi, oriunde. Astfel, a apărut un mod complet nou de critică, departe de constrângerile articolelor de ziar sau ale publicațiilor academice. Înseamnă să participi, să fii implicat în evenimente culturale, să găzduiești dialoguri și conferințe cu artiști, să pui întrebări. Această dublă semnificație a criticii este emblematică pentru o nouă eră în teatru și cultură.

Sunteți invitați la o conferință online deschisă despre toate aceste dimensiuni diferite ale artelor spectacolului și ale criticii performative. Împreună, artiști și critici, vom încerca să înțelegem rolul și rolurile pe care le jucăm în sfera publică globală în continuă schimbare a lumii noastre. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de acest dialog.”, a declarat Octavian Saiu, reputat critic de teatru.

 

Organizatori: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, IATC Hong Kong și Critical Stages / Scènes Critiques în parteneriat cu ITI - UNESCO, Institutul Grotowski, IATC România (Studii teatrale), ‘New Drama’ Festival, Institutul de teatru Bratislava, Centrul de Studii Teatrale - Universitatea din Lisabona, Festivalul „Between.Pomiedzy”

 

Comitetul conferinței: Constantin Chiriac (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu) - Președintele comisiei, Savas Patsalidis (Universitatea Aristotel, Salonic), Mariko Anazawa (Universitatea Meiji Gakuin), Bernice Chan (IATC Hong Kong), Rui Pina Coelho (Universitatea din Lisabona), Tomasz Wiśniewski (Universitatea din Gdansk), Jason Hale (Universitatea Bilkent)

 

Vorbitori principali: Alexandra Badea, Nassim Soleimanpour și Jaroslaw Fret

 

Moderator conferință: Octavian Saiu

 

Moderatori sesiuni: Kalina Stefanova (Academia Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Bulgaria), Savas Patsalidis, Bernice Chan

 

foto: Rareș Helici

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest