Write a comment

1PPPP

47,7 mii de cititori unici în cursul lunii august a avut SibiuNews. O „cifră” care spune multe. Altfel spus, câteva zeci de mii de oameni, nu doar din Sibiu și din județ, dar din întregul Ardeal, din țară dar și din Japonia, Coreea, Olanda, Germania, Uruguay, Marea Britanie și din multe, multe alte țări au citit articolele noastre. Asta însemnând că au încredere în munca echipei Sibiunews, că știrile reportajele, informațiile redactate de noi sunt corecte, sunt căutate și preferate de cititori. Pentru calitate, performanță, dăruire, pentru munca depusă ceas de ceas, pentru binele semenilor, pentru o informare sub auspiciile lucidității, imparțialității și bunului simț.

Și da, suntem aici, chiar dacă uneori sunt probleme tehnice pe rețelele de socializare, chiar dacă afară plouă sau e soare, chiar dacă în ultimele luni și noi, jurnaliștii, am fost și suntem, firesc, sub impactul emoțiilor generate firesc de nedoritul atac al pandemiei. Suntem aici, la datorie. De dragul profesiei, de dragul… dumneavoastră, de dragul misiunii nobile pe care ne-am asumat-o.

Dincolo de statisticile Google Analystics, sunt mii de articole (de fapt… 774.607), mii de ore muncite fără a ne uita la ceas, e implicare și e, vă asigurăm, dragoste și respect pentru semenii noștri, pentru dumneavoastră.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest