Write a comment

 APASTORIT

Pe-un picior de plai,

Pe-o gură de rai...

„Păstoritul este una din cele mai vechi indeletniciri ale românului de pretutindeni , ( dar și a cîrțișoreanului ). Toată viața ciobanul a fost deprins sa trăiască în mijlocul turmelor sale de oi , cu greutățile si amărăciunile lui , in deplină armonie cu natura . Ciobanii au fost și sunt oamenii munților și ai apelor repezi. Codrul le este prieten , iar pământul așternut. Departe de cei dragi , somnul și -l fac lângă turma de oi și alături de câinii care îi veghează.


Paza oilor înseamnă de multe ori lupta cu asprimile vieții , cu singurătatea , cu nopti ploioase si friguroase , cu vânt , cu prezența sălbăticiunilor.
Ciobanul din Cârțișoara pleca primăvara cu oile la munte , acolo unde era iarba mai grasă , iar toamna pornea la vale până acolo unde oile sale mai puteau rupe câte un smoc de iarbă. Așa se face că își lua turma de oi și pleca prin Valea Oltului sau pasul Buzăului spre malurile Dunării , unde iernile erau mai blânde si iarba grasă numai bună pentru oile lui. De acolo se întorcea spre casă in jurul sărbătorii Sf. Constantin și Elena, când relua drumul spre munte, după câtva timp de ședere cu familia.
Această mișcare sezonieră a ciobanilor cu turmele lor este veche încă de pe vremea Imperiului Roman.
Fenomenul transhumanței (trans și humo - adică ,,peste pământ" ) s-a întâlnit și la Cârțișoara. Primul locuitor al satului care a plecat ar fi fost Neculae Vodă , fiul lui Ioan Vodă Crețul , care în 1820 s-ar fi stabilit in com. Gheorghenjie , jud. Silistra ( azi în Bulgaria).
Adevăratul pelerinaj în Dobrogea începe dupa 1877 , când Dobrogea intră în administrația românească. Ciobanii din Cârțișoara erau bine informați de existența pământurilor nedesțelinite din Dobrogea și de politica de împroprietărire promovată de Carol I al României. Așa se face că un mare număr de locuitori din Cârțișoara iau drumul Dobrogei , alături de alți ciobani din satele învecinate . Primind fiecare câte 15 ha de pământ impreună intemeiază acolo noi sate : Făgărașul Nou, Sâmbăta Nouă, regăsind și în zilele noastre nume comune cu cei din Cârțișoara: Tarcea, Solomon, Budac, Conduleț .
Există sate de români întinse până in Munții Caucaz, unde alături de moldoveni sunt și români transilvăneni , ceea ce demonstrează încă o dată că Munții Carpați nu au fost niciodată o barieră între frații români.
La noi, la Cârțișoara păstoritul s-a bazat pe creșterea oilor rezistente la condițiile naturale ale zonei de munte , cu producție mixtă ( lapte, carne, lână ) aproape fiecare familie avănd oi.
Consumul de carne de oaie și a produselor derivate din lapte de oaie, reprezintă o caracteristică a poporului român , fiind foarte apreciate.
Practicarea păstoritului a contribuit la apariția și dezvoltarea unor meșteșuguri casnice. Alături de cânepă lâna a reprezentat mult timp materia primă folosită pentru confecționarea sau tricotarea obiectelor de îmbrăcăminte și decorarea locuinței .
La 1 aprilie 1935 apare la Sibiu revista oierilor , STÂNA , al cărui motto era :
,,Doina e a noastră. Munților noi le dăm viață și le mărim farmecul ce au! Noi cunoaștem glasul tainic al izvoarelor! Noi ne-am înfrățit cu bradul!"
La 21 mai 1935, are loc la sala Thalia din Sibiu primul Congres al oierilor din întreaga țară , la care au participat aproape 2 000 oieri îmbrăcați în portul popular specific zonei din care proveneau . Defilarea lor cu cântec de fluiere si ordine desăvârșită pe străzile Sibiului a impresionat localnicii prin ținuta demnă , pasul hotărât, disciplina și liniștea în care au defilat.
S-a hotărât înființarea Uniunii oierilor din întreaga țară . În discursul președintelui se spunea: ,,De produsele acestei ocupațiuni țara nu se poate lipsi , căci dezbrăcați si fără hrană nu putem trăi".
Utilizarea lânii ca fibră textilă se face din cele mai vechi timpuri, țesăturile din lână fiind dintre cele mai rezistente la umiditate și în același timp și foarte bune izolatoare termice , lâna conservând căldura, pe care o degajă lent în jurul corpului.
În Europa lâna se folosește pentru termoizolații. Și la noi se preconizează înființarea unor centre de colectare , spălare , uscare si sortare a lânii , care apoi să fie folosită la termoizolații.
După 10 mai , când timpul se mai încălzește, are loc tunsul oilor.
Lăna tunsă se spală pentru eliminarea impurităților vegetale , a prafului , a fecalelor.
(Îmi amintesc cum mergeam cu mama și sora mea la râu si spălam lâna în ,,chelteu " ca să nu o ia apa ). Se usucă și se scarmănă pentru eliminarea ghemotoacelor . Tot procesul pentru obtinerea caierului se face la darac. Pentru aceasta femeile din sat mergeau în altă parte ( Sibiu de ex.)
Odată obținut caierul de lână , femeile în serile de iarnă se apucau de tors. Sunt renumite șezătorile unde fiecare dorea să iasă în evidență cu ceea ce făcea. Firele se răsuceau câte două să aibă o mai mare rezistență.
Apoi se dădeau pe rășchitor, obținând sculurile. Firele se foloseau în culoarea naturală sau se vopseau in functie de destinația fiecăruia. Vopsirea în trecut se făcea cu produse naturale : coajă sau frunză de nuc , sfeclă roșie , frunze de ceapă ,etc.
Tricotatul lânii datează de peste 17 secole . S-au găsit andrele de os si bronz datând din sec XIII in Asia Mică.
Se tricotau : ciorapi. șosete , mănusi , căciuli , pulovere , veste , bluze .
Pentru țesut firele erau prelucrate diferit , mai subtiri sau mai groase , funcție de destinația produsului.
Țesătura era destinată pentru confecționarea îmbrăcămintei : pentru costumele populare , crătințe , veste , cioareci , recăle ( haine 3/4) paltoane, panci , căt și pentru decorarea locuințelor : țoale de pat , straie ( țineau loc de plapumă ), păretare , pături.
Țesătura era dusă la piuă , unde avea loc procesul de împâslire .Țesătura trece printre 2 cilindrii care se rotesc și este lovită cu ciocane de lemn , in apă , mai mult sau mai puțin timp , funcție de cât de tare se dorește să fie impâslită. Astfel rezultă ,,pănura ", folosită la confecționat.
In sat , înregistrați ca plătitori de impozite era piua de haine a lui Damaschin Trăntor și Ieronim Budac.
Pentru straie , după piuă , țesătura se scărmănă cu perii metalice ca să se scoată fibrele in afară.
Confecționarea cojocului care este foarte călduros și purtat de ciobani iarna , necesită folosirea pieilor de berbec tăbăcite si are in jur de 10-15 kg.
În zilele noastre , problema cu care se confruntă crescătorii de oi este valorificarea lânii. S-a demarat un proiect de către un grup de inițiativă, in vederea realizării de ateliere meșteșugărești prin care să readucă la viață modalitățile de prelucrarea lânii in satele sibiene.
Modernismul nu a reușit să fure bătrânilor oieri dragostea pentru Munții Carpați, numiți de ei ,,Poarta Raiului".

Povestite cu răbdare și har de Valerica Mândric.

Păstoritul. Ce poveste… ce miez de amintiri și taine din satul legendar din poala Făgărașului…

 

 

foto: Valerica Mandric

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest