Write a comment

FICIOREASCA

Să nu uităm să purtăm ale satului în noi, adânc...că sunt comori!

FOTO-DOCUMENT: Echipa care a luat premiul I pe ţară (aprox. 1978) sub îndrumarea dl profesor Sârbu Ioan!

O imagine de pus în cărție sufletului și în rama amintirilor ce nu au dreptul să piară!

Ca o recunoaștere a bogăţiei sale, Jocul fecioresc a fost inclus la 2 decembrie 2015 pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.

 

 

Despre 'Jocurile feciorești pe Valea Hârtibaciului' - scria Prof. Dragan Mircea-Noisteţeanu:

"Drag mi-i mie de-a juca

Cu voinici de sama mea!

Li mi-i drag la strigãturã

Cu voinici de-a mea mãsurã.

Și mi-i drag și la jucat

Cu voinici dintr-al meu sat!"

"La noi, în România, sunt deopotrivã de caracteristice atât jocurile de grup si ceatã, cât si cele de perechi, de facturã mai nouã. În sudul si estul Carpatilor dominã dansurile de grup, în Transilvania – cele de perechi si cele fecioresti. Asa sunt denumite în literatura de specialitate, fecioresti, jocurile despre care va fi vorba, dar ele n-au constituit apanajul tinerilor, fiind practicate si de bãrbaþi, chiar si de bãtrâni. Acestia din urmã jucau mai potolit, impresionând prin frumusetea si executarea dibace, precisã, a figurilor, prin finete si subtilitate ritmicã. Jocurile fecioresti formeaza o o categorie aparte în folclorul coregrafic românesc. Ele sunt jocuri bãrbãtesti, cu caracter de virtuozitate, prin care tinerii îsi afirmã statutul de vârstã si pozitia socialã în comunitatea traditionalã. Dansul acesta este un prilej pentru ei sã-si dovedeascã mãiestria în miscãri.

Pânã la Marea Unire din 1918, avem puține date despre jocurile feciorești transilvãnene. Prima consemnare documentarã a unui dans bãrbãtesc, cu caracter de joc fecioresc, o aflãm într-o relatare a lui Antonio Bonfini (Bonfinius, 1427-1503), cronicarul regelui Matei Corvinul, despre lupta de la Câmpul Pâinii, din 13 X 1479.

Dansurile fecioresti din Transilvania încântã ochiul prin miscare si ritm, înaltã sufletele prin melodicitatea pieselor ce constituie sprijinul si stimulentul lor. Ele au avut functii multiple: de initiere, de integrare în comunitate, de spectacol, de nuantã catharticã si ritualã, în cazul Cãluserului. Stratul cel mai vechi este reprezentat de dansurile în care astãzi se foloseste bâta: jocurile cãluseresti, de bâtã, de bãt. Se pare cã bãtãile cu palmele pe picioare nu au constituit de la început caracteristica principalã. Probabil ponderea lor trebuie legatã de aparitia cizmei ca element al portului popular, piesã adusã de tinerii care fãceau armatã. Astfel, s-a mãrit mult si frecventa ponturilor, a bãtãilor în acord, a sãriturilor, accentuând mult verticalitatea dansului.

Jocul ficioreasca a fost cunoscut în majoritatea satelor de pe Hârtibaci, sub diverse denumiri: raru, rara (prescurtarea de la fecioreasca rarã), fe(i)cioreasca, bãtrâneasca, fe(i)cioreasca de bãt, de bãt, a verzelor. Denumirea de fecioreascã s-a impus, cãci ceata de feciori organiza jocul, care a avut o mare importantã în satul traditional. Probabil s-a spus initial jocul feciorilor sau a feciorilor. Se desfãsura în cerc si era scos de ficiorii ãi mari, tinerii intrau pe rând. Nimeni nu putea intra nechemat!

La fecioreascã predominã bãtãile cu palmele pe picioare si bãtãile în podea. Miscãrile sunt atletice, la care ia parte întreg corpul dansatorilor: sãrituri, flexiuni, arcuiri, bãtãi în pinteni. Caracteristica lor principalã, ce le diferentiazã de alte jocuri, o constituie tehnica de lovire cu palmele pe segmentele picioarelor. Melodia lentã permite o gamã largã de strigãturi, în timpul plimbãrii.

Jucãtorii stau distantati unii de altii, în formatie circularã, în coloanã, semicerc, executând miscãrile pe loc sau în mici deplasãri laterale. Figurile au denumiri proprii: A lu’ Roman, Plimbata, Treiul, Șchioapa, Dubla, Mãrunta....

În Pelișor se numea Bãtrâneasca, în Ruja i se zicea Rara. Una din strigãturile din Ruja:

Mã duceam la lacu’ sec,

Era gata sã mã-nec,

D-am avut noroc cu mândra

C-o sãrit si mi-o dat mâna!

 

Strigãturi din Benești:

Drag mi-i jocu’ românesc,

Da’ nu stiu cum sã-l pornesc!

M-oi munci si l-oi porni,

De rusine nu oi fi;

De rusinea fetelor,

De vorba nevestelor;

De rusinea la o fatã,

De vorba la lumea toatã!

Cine n-o jucat bãtuta,

Sã se uște ca cucuta!

Și cine nici ficioreasca,

Mânce-i grâu’ buruiana!

Drag mi-i mie de-a juca

Cu voinici de sama mea!

Și mi-i drag la strigãturã

Cu voinici de-a mea mãsurã.

Și mi-i drag si la jucat

Cu voinici dintr-al meu sat!

Jucãtor, nejucãtor,

Da’ nu m-oi lãsa, sã mor;

Cã ce nu stiu eu juca,

Da’ nu m-oi lãsa asa!

Dați la larg, cã-i casa strâmtã

Și mândruța-i logoditã;

Lasã sã se logodeascã,

Numa’ sã nu-și bãnuiascã!"

Sursa: prof. Sârbu Ioan

 

Tezaur. Tezaur pur. Și-i tare fain și-i de luat aminte că pagina Podișul Hârtibaciului: Oameni- Locuri- Fapte pune în lumină așa ceva. Pentru azi și pentru… totdeauna.

 

 

 

 

 

 

sursa foto: Podișul Hârtibaciului: Oameni- Locuri- Fapte

 

 

 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest