Write a comment

 GR

Kogaïon (n.r.cunoscut ca munte sacru al înaintașilor) cel din povestirea cu dacii pretutindenari, e rudă cu uneltele de mers la câmp ale lui bunicu' Zaharie. Crestăturile cosmogonice dacice, mă rog ... unele similare, erau reproduse pe coada furcii, secerei, toporului, hierăstrăului, etc şi se chemau "Semnul Curţii" (curte, ogradă, gospodărie ...)

Aşa că, dacă găsea cineva o unealtă rătăcită pe câmp sau pe uliţă, ştia imediat a cui era.

Dar nu se ducea să i-o dea, nuuuu. Aştepta duminica.

După slujba de dimineaţă, se strângea lumea în curtea şcolii, adică imediat alături de biserică...

Venea dobaşul şi citea "poruncile" de la Primar:

"Tătă lumea să auză şi să priceapă. În lunea iasta tătă zâua vin cătanele pe Mărăjdie, în câmpul lui Zav, să dea cu puşhcălăul ăl mare. Să nu fie acolo nici om nici copchil, nici vită nici muiere, că dac-or puşca pe cineva, nu-i bai â!"

După care începea :

"Ghio a lu Păta a lu Manta o găsât în poiana Maialului un clopot ghe la vaca lu Onu al lu Blendea. Să vină Onu să-l cunoască şi să-l răscumpere !"

Onu a lui Blendea venea, îşi lua clopotul, lua şi pe Ghio a lui Păta a lui Manta de braţ şi se duceau la crâşmă, să răscumpere Onu facerea de bine de la Ghio.

Aşa, cu cosmogonia crestăturilor ... Am asistat la scene din acestea, în secolul trecut.

Aflate de la Cindrel Lupe. Și… de pus la tâmpla gândului...

 

 

sursa foto: Gura Râului (Bocca del Rio)

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest