CSARDAS LocalNews 970x250px

Write a comment

GAZEEE

Rețeaua de distribuție a gazelor naturale este prioritate absolută pentru Primăria Porumbacu de Jos. De aceea, edilii doresc să vă pună la curent cu demersurile făcute până acum de noua administrație locală.

Proiectul, denumit “Înființare sistem de distribuție gaze naturale în Comuna Porumbacu de Jos, județul Sibiu”, este în faza finală de elaborare a studiului de fezabilitate. Estimăm că proiectantul îl va finaliza și preda până la data de 15 februarie 2021.

Pentru realizarea studiului de fezabilitate, a fost nevoie de mai multe avize, potrivit Certificatului de Urbanism, eliberat de Consiliul Județean Sibiu:

  • Autorizație de amplasare și acces, eliberată de Direcția Regională Drumuri și Poduri Brașov – eliberată pe 03.12.2020
  • Aviz de la Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu – eliberat pe 02.12.2020
  • Convocator ședinta Comitetului Special Constituit și a Comisiei de Analiză Tehnică, invocate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului Sibiu - 11.12.2020
  • Avizul ANANP ( Arii Protejate) - obținut în data de 12.01.2021.

_______

În ceea ce privește costurile suportate din bugetul local, Primăria Porumbacu de Jos a încheiat un contract de servicii, în valoare de 160.640 lei, având ca obiect elaborarea studiului de fezabilitate necesar pentru inițierea procesului de atribuire a concesiunii serviciului public de distribuție a gazelor naturale. 40% din valoarea contractului, adică 64.256,19 lei a fost achitată în anul 2019 și în iunie 2020. 80.320 lei au fost achitați în 29.12.2020 iar restul de 10 % din valoarea contractului, 16.064 lei, vor fi plătiți după predarea documentației.

Pentru avize, s-au achitat din 24.11.2020 până în prezent, 6.299,17 lei, la Direcția de Drumuri și Poduri Brașov și 400 lei pentru avizul ANANP.

În perioada următoare, vor mai intra la plată, conform contractelor de servicii:

-Studiul topografic - 25.842,26 lei ( total contract : 130.448,99 lei)

-Studiul geotehnic + hidrologic - 35.690 lei ( total contract 60.690 lei)

 

Primăria Porumbacu de Jos urmărește obținerea finanțării pentru proiectul “Înființare sistem de distribuție gaze naturale în Comuna Porumbacu de Jos, judetul Sibiu”, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) - Axa 8.2.

Conform unui anunț publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, se preconizează că, următorul apel se va deschide în primul trimestru al anului 2021:

“În urma promulgării legii nr. 214 din 26 octombrie 2020 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru aprobarea Programului național de racordare a populației și clienților non-casnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor natural, ministerul analizează posibilitatea deschiderii unui nou apel pentru cereri de proiecte, în funcție de fondurile disponibile, în primul trimestru al anului 2021”, se arată pe site-ul ministerului.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest