Write a comment

Marți, 16 august, Sibiul va fi punct de popas pentru caravana 80edays- ELDURO 2016. Acesta este o provocare pentru vehiculele electrice și constă în parcurgerea a 25.000 de km în 80 de zile sau mai puțin, trecând prin 20 de țări de pe 3 continente.

La eveniment participă 11 echipe din 9 țări (Germania, Spania, Elveția, Italia, Cehia, Ungaria, Austria, China și SUA), conducând mașini Tesla Model S., Tesla Roadster, Denza și un autobuz electric, fabricație proprie. Startul evenimentului s-a dat în Barcelona, în data de 16 iunie, iar până în țara noastră acestea au străbătut deja peste 20.000 de km prin Spania, Portugalia, SUA, China, Kazakhstan, Rusia și Ucraina.

Potrivit organizatorilor, marți, 16 august, în intervalul orar 17-20, în parcarea de la Cazarma 90 cele 10 mașini electrice participante, împreună cu autobuzul electric vor sta la dispoziția publicului din Sibiu pentru a fi admirate, iar participanții vor oferi informații cu privire la aceste mașini. Autovehiculele vor putea și alimenta în această locație, Sibiul având din luna mai o stație publică de încărcare a vehiculelor electrice.

Inițiatorii susțin că ccopul evenimentului este acela de a arăta că autovehiculele electrice sunt o modalitate sustenabilă de a parcurge distanțe mari, fără a polua.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest