Write a comment

 

FEST 

Fundația Centrul European de Integrare a Romilor va invită în data de 4-6 septembrie 2020 la evenimentele organizate în cadrul Festivalului Gastronomic al Romilor, la sediul Fundației de pe strada Rampa Ștefan Cel Mare, nr. 7 A, Sibiu.

Evenimentele organizate în cadrul Festivalului Gastronomic al Romilor, se vor desfășura după următorul program: vineri, 4.09, între orele 16:00-19:00, va avea loc deschiderea oficială a festivalului, iar între orele 20:00-22:00 se va desfășura activitatea cu impact istoric „Laboratorul documentar etnografic și al arhivei audio-vizuale a cullturii populare imateriale a romilor din România”.

Demn de apreciat, în cadrul acțiunii vor fi organizate proiecții de filme care reflectă stilul de viață, tradițiile și obiceiurile rromilor, urmate de discuții deschise cu publicul. 

În data de 5.09, sâmbătă, între orele 11:00-15:00, se vor desfășura prezentări de rețete culinare în vederea scrierii unei cărți de bucate tradiționale și certificării unor produse și alte activități care fac obiectul proiectului.

În intervalul orar 19:00-22:00 va avea loc proiectul „Dezvoltarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale” iar cadrul acțiunii vor fi organizate ateliere interactive ale meșteșugurilor, o expoziție cu obiecte tradiționale și concurs de meserii tradiționale. Duminică, 06.09, între orele 14:00-18:00, se va desfășura activitatea „Portul popular al rromilor- un brand de succes pentru cetatea multiculturală a Sibiului”. În cadrul acțiunii va fi organizată o paradă portului popular al rromilor, discuții și interviuri și desfășurarea competiției ”Cel mai original port”, acompaniat de muzică și dans tradițional.

Închiderea Festivalul Gastronomic al romilor, va fi in intervalul orar 19:00- 22:00 cu proiectii foto si video.

Organizatorii, entuziaști, trasmit că prin evenimentele prezentate se doreşte în principal  promovarea, valorificarea şi popularizarea  valorilor şi tradiţiilor rome, promovarea patrimoniului cultural al comunităţii rome, promovarea patrimoniului cultural imaterial – produse tradiţionale gastronomice, obiceiuri şi meşteşuguri vechi. Proiectele au în mod evident valenţe de educaţie culturală şi antreprenorială, atât în interiorul comunităţii rome, cât şi pentru celelate comunităţi participante în calitate de parteneri, vizitatori, spectatori, invităţi. Evenimentele au ca obiective secundare consolidarea spiritului de apartenenţă la comunitatea romă, cultivarea sentimentului de mândrie şi a valorilor privind egalitatea de şanse, precum şi conştientizarea valorilor acestei comunităţi în contextul multicultural din judeţul Sibiu. 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest