Write a comment

ISUSUSUUSU

LA FOC CONTINUU: Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în ultimele 24 de ore, unui număr de peste 50 de solicitări venite pe numărul de urgență 112.

Cu precădere, a fost vorba de cazuri de natură medicală, dar au fost și… altfel de intervenții speciale.

 

Misiunile relevante pentru această perioadă sunt următoarele:

*Incendiu compartiment motor autoturism. Luni, în cursul dimineții, pompierii militari ai punctului de lucru Avrig au intervenit de urgență între Cârtișoara și Bâlea Lac pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui autoturism. A ars autoturismul în proporție de 90%, iar cauza probabilă de izbucnire a fost determinată de un scurtcircuit electric.

* Incendiu vegetație uscată. În jurul orei 14:30, pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Avrig au intervenit de urgență pe raza localității Săcădate, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată. Incendiul a fost lichidat în aproximativ două ore. Au ars aproximativ 3 ha de vegetație uscată și resturi vegetale. Cauza probabilă a fost determinată de folosirea focului deschis în spații deschise.

*De asemenea, în jurul orei 14:45, pompierii militari ai Detașamentului de pompieri Sibiu au intervenit în municipiul Sibiu, zona străzilor Săcel-Preot Bacca pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și resturi vegetale. Au ars aproximativ 1000 mp de vegetație uscată.

*Misiune pirotehnică. În jurul orei 13:40, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Cpt Dumitru Croitoru" al județului Sibiu a fost anunțată de faptul că un căutator de relicve a descoperit într-o zonă de pădure situată la intrarea din DN1 în localitatea Cisnădie, mai multe elemente de muniție. În cel mai scurt timp, echipajul pirotehnic s-a deplasat la fața locului și au efectuat cercetarea, identificarea, ridicarea, transportarea și depozitarea în vederea distrugerii ulterioare a următoarelor elemente de muniție: proiectil exploziv cal 47 mm (1 buc), cocoș de cap (1 buc).

 

***Pirotehnicienii sibieni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest