Write a comment

 TGCRACIUn

 

Primăria Sibiu, prin firma contractată, a început, cum de altfel, vă informam într-un articol precedent, instalarea iluminatului de sărbători în oraș. Până în 13 noiembrie iluminatul festiv va fi instalat și funcțional în piețele centrale și zona istorică.

Celelalte bulevarde și străzi din oraș vor fi și ele împodobite ornamente luminoase până la finalul lunii noiembrie.

 

“Anul acesta va fi un Crăciun altfel, când trebuie să fim cu toții responsabili și să respectăm măsurile de protecție. Însă orașul va fi împodobit ca în fiecare an pentru a aduce atmosfera de sărbătoare nu doar în case, ci și în spațiul public. Nu am cumpărat ornamente noi, mai ales în acest context dificil și din punct de vedere financiar, dar știu că sibienii se vor bucura să revadă Sibiul îmbrăcat în hainele sărbătorilor de iarnă”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

 

În Piața Mare se instalează deja celebra cupolă de lumini și urmează să fie montate ornamentele pe cei 8 stâlpi centrali și țurțuri luminoși pe streșinile caselor din Piață. Apoi se va instala și bradul de Crăciun achiziționat anul trecut, înalt de 24 de metri și împodobit cu globuri aurii, roșii și argintii. În Piața Mică vor fi ornați stâlpii de iluminat și streșinile, iar în fața Casei Artelor va fi montat un al doilea brad de Crăciun. Pe Podul Minciunilor va fi amplasată și anul acesta cupola de lumini care a devenit una dintre mărcile Sibiului în sărbătoare, o feerie admirată atît de sibieni dar și de turiști.

Ornamente se vor amplasa și în Piața Huet, pe bulevardul Bălcescu și în parcul și pe strada Cetății, pe str. G-ral Magheru și strada Avram Iancu.

 

Pe principalele bulevarde sau străzi din oraș vor fi amplasate ornamente și șiruri luminoase care vor fi gata de punere în funcțiune până în 27 noiembrie.

 

 

 

 foto: ziare.com

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest