Write a comment

 ALTETASCRISSS

„Început cu 13 ani în urmă din ideea unui primar cu suflet, suportul unui englez excentric și perseverența unui student visător, proiectul Mocăniței dintre Sibiu și Agnita s-a dezvoltat constant an de an, mii de voluntari, susținători și suporteri punând cărămizile unei fundații pe care Mocănița să poată crește armonios și sustenabil, și, odată cu ea, la fel și Valea Hârtibaciului.



Dedicarea, devotamentul și entuziasmul neîncetat al voluntarilor Mocăniței au ajuns până la urechile Alteței Sale Regale Prințul Charles, moștenitorul tronului britanic, înfocat susținător al conservării patrimoniului și al dezvoltării sustenabile prin turism a Transilvaniei. Într-o scrisoare recentă adresată voluntarilor asociației Prietenii Mocăniței, Alteța Sa își exprimă admirația pentru munca depusă și ne felicită pentru eforturile eroice, punctând totodată imensa șansă de a avea încă mare parte din clădirile și locomotivele originale ale liniei și exprimându-și dorința de a călători cu Mocănița în timpul următoarei sale vizite în România.

Susținerea Alteței Sale ne onorează, ne încurajează, dar ne și responsabilizează în demersurile noastre de salvare și restaurare a patrimoniului Mocăniței sibiene, atât a liniei și a clădirilor, cât și a locomotivelor și vagoanelor care au circulat pe Valea Hârtibaciului”.

Acesta este mesajul mocănițarilor (membrii Asociației Prietenii Mocăniței”) la primirea unei scrisori trimise de însuși Prințul Charles, moștenitorul Coroanei Regatului Unit.

Mare și implicat iubitor al Ardealului cu toate comorile sale, Alteța Sa Regală manifestă cu generozitate și empatie un interes deosebit pentru păstrarea autenticului și a tot ceea ce ține de farmecul tradițiilor din Ardeal, de la meșteșuguri până la prea-plinul satelor de poveste și… în această conjunctură, nu avea cum să-i treacă neobservată povestea Mocăniței și a oamenilor faini care vor să readucă în prezent legendarul trenuleț cu aburi de pe valea Hârtibaciului.

Dragi prieteni ai Căii Ferate Sibiu-Agnita,

În toţi aceşti ani în care am fost suficient de norocos să pot vizita România, am fost mereu impresionat de priceperea şi dedicarea cu eare oamenii din zonă şi organizaţiile locale au grijă de conservarea frumuseţilor naturale şi istorice din ţara lor şi de protejarea moştenirii arhitecturale. Sunt de părere că aceste lucruri sunt de o importanţă vitală pentru sănătatea şi spiritul unei naţiuni şi de aceea sunt plin de admiraţie faţă de munca extraordinară a voluntarilor care, de-a lungul ultimilor ani, au încercat cu atât curaj să readucă la viaţă calea ferată istorică cu ecartament îngust de la Sibiu la Agnita şi Vurpăr, muncind împreună din dragoste pentru proiect la repararea liniilor ferate şi la punerea în mişcare a trenurilor acolo. Faptul că în ultimii ani au fost atraşi atât de mulţi vizitatori în zona Văii Hârtibaciului reprezintă un important omagiu adus dedicării remarcabile de care au dat dovadă. În Marea Britanie am susţinut și vizitat multe dintre minunatele căi ferate cu trenuri cu abur pe care noi suntem atât de norocoşi să le avem încă în ţara noastră şi am văzut cum aceste iniţiative insuflă viaţă în zonele şi comunităţile locale şi cât de mult sunt apreciate de vizitatori, aducând astfel surne importante de bani in economille locale.

Este extraordinar de încurajator să aflu eă multe dintre locomotivele şi vagoanele care au circulat pe această cale ferată încă există, ele fiind în mod clar esenţiale pentru ca această iniţiativă să funcţioneze, la fel cum sunt şi clădirile originale ale căii ferate. Sunt foarte bucuros să aflu că toate acestea fac parte din Patrimoniul Naţional şi sunt, prin urmare, protejate.

În cadrul urrnătoarei mele vizite in România, care mă rog să aibă loc anul viitor, sper să pot să vizitez această cale ferată istorică şi să călătoresc cu trenul, tras de însăşi locomotiva care a fost construită pentru această linie în urmă cu mai bine de 125 de ani. Pentru moment, pot doar să vă transmit tuturor felicitările mele din toată inima pentru eforturile voastre eroice şi toate gândurile bune pentru a avea succes în reînvierea acestei părţi preţioase a patrimoniului României.

Cu toată sinceritatea,

Charles”.

 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest