CSARDAS LocalNews 970x250px

Write a comment

Buuuuuj

Astăzi este Ziua Internațională a Bujorului, o floare... ca un prinț înmiresmat...

Legendele bujorului:

"Legenda spune că, în urmă cu mii de ani, în cetatea Epidaurus s-a născut un zeu hărăzit să guverneze tai­nele medicinii. Îl chema Esculap, era fiul lui Apollo, zeul luminii, şi a fost înzestrat cu puterea magică de tămăduire. Im­pre­sio­nat de soarta oamenilor care mureau la voia întâm­plă­rii, se­ceraţi de boli, zeul îşi puse toa­tă ştiinţa şi pute­rile în slujba lor. Şi astfel, cetatea Epidaurus de­veni "ce­tatea vin­decărilor", căci numai aici Esculap împărţea oa­me­nilor harul divin al tămă­dui­rii. For­ţele sale erau atât de mari, în­cât zeul pu­tea lecui fiece sufe­rinţă şi chiar ridica morţii din mor­mânt. Şi, în bună­ta­tea sa, zeul a hotărât nu doar să tămă­du­iască tru­pu­­rile be­tegite ale oame­nilor, ci şi să le împăr­tă­şească din tai­nele medi­cinii. În ju­rul său s-au strâns sute de dis­cipoli care se stră­duiau din răs­puteri să în­veţe această ştiinţă ma­gică a tratării boli­lor, a ocro­tirii şi re­sta­bilirii să­nătăţii. Dintre toţi, Pa­eon, un muritor de rând, s-a dovedit atât de des­toi­nic, încât, în scurt timp, ajunse să îşi depăşească maestrul. Faima lui devenise atât de mare, încât oamenii nu mai apelau la Esculap, ci la învăţăcelul acestuia. Şi, într-o bună zi, însuşi Hades şi Ares, zei ai Olimpului, răniţi în luptă, s-au îndreptat către Paeon, cerându-i să le oblojească trupurile schilodite. Paeon a smuls din grădina sa câte­va fire de bujor şi a preparat din frumoasa plantă or­namentală un leac tămăduitor cu care le-a spălat ră­ni­le, vin­decându-i. Aflând toate acestea, Esculap, ros de invi­die, s-a mâniat cumplit şi a hotărât că tre­buie să îl omoare, otrăvindu-l. Însă Zeus, stăpânul suprem al oa­menilor şi al celorlalţi zei, a aflat de pla­nurile za­vist­ni­cului Esculap şi a intervenit. Dar sin­gura cale de a-l salva a fost să îl transforme într-o floa­re. Aceeaşi floa­re cu care Paeon îi tămăduise pe cei doi zei: bu­jorul”.

 *O altă legendă povestește așa...

Bujor era fiul unui împărat bătrân şi tare paşnic. Aflându-se pe patul morţii, bunul împărat îi zise feciorului:

- Dragul tatii, eu n-am duşmani, după cum bine ştii. Războaie cu vecinii n-am purtat. Am însă un mare necaz, Bujor. Cunoşti şi tu povestea ...

- Da, tată! răspunse fiul cu o mare durere în suflet. Toată lumea ştie despre lacul blestemat din codrul de brazi, acolo unde trăiesc stafiile şi ielele amăgitoare. Ielele cele spurcate, care-i prefac pe oameni în măgari şi în viţei, schimonosindu-i.

Ochii împăratului luceau de spaimă.

- Să nu te duci niciodată acolo, Bujor. Niciodată să nu te duci la lacul ielelor ...

Împăratul căzu pe pernă, fără suflare. Bujor îi închise pleoapele şi-l jeli îndelung. Acum el era stăpânul împărăţiei. Avea buzduganul în mână şi coroana de aur pe cap.

După câţiva ani, când promisiunile se uită, noul împărat Bujor umbla prin târguri şi prin sate. Tocmai trecea pe lângă pădurea adâncă, în mijlocul căreia se afla lacul cel blestemat. Era noapte şi luna lumina feeric împrejurimile. Deodată, pe Bujor începu să-l fure somnul. Cântau privighetorile, dar şi ielele vrăjite care apăreau goale şi ademenitoare la marginea poienii.

- Doamne, oştenii mei s-au tolănit pe iarbă şi-au adormit. Şi caii s-au culcat, iar zânele frumoase şi zâmbitoare mă poftesc în pădure ...

Bujor mergea magnetizat, după iele şi stafii, până într-o dumbravă fermecată. Ielele albe jucau în jurul tânărului împărat care se ruşinase de goliciunea ielelor şi obrazul i se înroşise ca focul.

- Să- l prefacem în viţel! râse o zână.

- Ba să-l facem în gândac! hohoti răutăcioasă alta.

- Broscoi i-ar sta mai bine, hihi! mai zise una înaltă.

Mama ielelor, tot aşa de atrăgătoare ca şi fiicele sale, purta pe cap o coroană sclipitoare, bătută în pietre preţioase. Ea zise:

- Nu, nu! Pentru că dumnealui, fiul de împărat s-a înroşit la faţă, poruncesc să se prefacă imediat în floare. Floare roşie. Aşa să rămâie!

Într-o clipă, trupul lui Bujor intră într-un vârtej şi se transformă într-o floare roşie ca jarul, destul de mare şi bătută ca un pămătuf. Apoi, ielele au dispărut în lacul blestemat. Mai apoi, oamenii au numit floarea cea roşie bujor.

Bujor a rămas până astăzi, după numele lui Bujor, fiul împăratului, care fusese vrajit de zânele cele rele, ca să se transforme în floare 0 floarea de bujor.

 

 

 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest