Write a comment

 TITI

Suntem… AICI, mulți din breasla asta, pentru semenii noștri, de dragul BINELUI, de dragul… efortului de a face ceva pentru voi toți. Pentru azi și pentru mâine.

Noi ăștia, care am ales, cu dedicație, deontologia profesională, bucuria de a dărui ceva din gândul și inimile noastre, NU suntem „jurnaliștii lu' pește”, cu ne „aclamă” unii, mai nou, „în context epidemiologic”. NU suntem aici pentru voi. Pentru voi toți. Pentru ca să vă fie bine și să ne fie bine. Ca să ne vindecăm. Chiar și de răutate, de zvonistici, de cuțite înfipte mișelește în munca celor care lucrează eroic în LINIA I, dar și… a noastră, a jurnaliștilor… care suntem, poate, cel mai aproape de LINIA I. Fără să „spargem ușa biroului la ora 15”, fără să mergem la conferințe de presă „doar ca să avem unde servi o cafea”. Suntem oameni. Cu sentimente, cu copii, cu soți, cu părinți și bunici. Și… cu suflete de copii.

Și nu întâmplător am ales să povestesc acum, aici o întâmplare. Despre noi, care NU suntem „jurnaliștii lu' pește”, care suntem jurnaliștii lui Titi.

Nu, nu fac reclamă niciunui magazin. Fac reclamă doar OAMENILOR. OAMENILOR-JURNALIȘTI. Care sunt aici pentru voi. Acum câteva zile, o  bună colegă de breaslă (contează...faptele!) se bucura… tare, tare mult(vorba lui AMZA- Nea Mărin) că reușise, printr-un gest, până la urmă… banal, să-l cumpere de la un hipermarket pe Titi. Un castor de pluș șod și fain. Totul într-un gest de fapt caritabil, banii pentru Titi urmând a contribui la o campanie pentru copiii care au nevoie d esprijin din partea întregii societăți. Cum spunea colega, o bucurie… la dublu: faptul că poți, cumva, să AJUȚI, să faci un bine unui copilaș- poate flămând, poate… bolnav… dar și bucuria de a-ți face tu, jurnalsit, un dar special, care să te întoarcă în timpul fain al copilărei, acolo de unde ne tragem seva și învățătura. Și vorba-aceea, dacă nu zâmbim, ni se așterne praful pe suflete.

M-a impresionat gestul și ideea ei și, firește, chiar și așa, la… 51 de ani, am dat fuga la hipermarket. Să-l iau pe Titi. Mi-am adus aminte cât de frumos și bine e la vremea copilăriei, mi-am adus aminte… cum, în urmă cu niște ani, înaintea fiecărui Crăciun alergam prn magazine să îi cumpăr fiului meu cadoul de Crăciun din care niciodată nu lipsea un ursuleț (mai ales!) sau un elefănțel… cățel, leu… tigru... de pluș. Mi-am adus aminte cum călăream în copilărie elefantul uriaș de pluș al prietenei mele, exact de Crăciun, de ziua ei onomastică… Mi-am adus aminte că să fii copil e-un lucru serios. Mi-am adus aminte că trebuie să… luptăm ca să ne bucurăm din nou. Și da, l-am cumpărat pe Titi. Și am râs cum n-am mai făcut-o d eluni întregi, în care abia mi-am ridicat ochii din subiectele terifiante pe care a trebuit să le scriu pentru a trage semnale de alarmă, pentru a pune ÎN GARDĂ oamenii, ca fie informați CORECT, ca să fie precauți, ca să înțeleagă ce se întâmplă. După luni în care aproape seară de seară m-am pus în pat (nu la culcare, pentru că aproape nu mai am somn de griji, de planuri pentru articolele de a doua zi) plângând, la propriu… acum am râs și l-am îmbrățișat pe Titi. Și mi-am zis.da, noi suntem „Jurnaliștii lui Titi”. Și ne mai cumpărăm încă ghirlande de pom, ne mai uităm… poate noapte, târziu, după 12-1… la o secvență-două cu Stan și Bran și uneori, chiar, tot pe la orele acelea… mai încercăm „pe sărite” să mai croșetăm un trandafir sau un nufăr din lână. Și-apoi, a doua zi, ne dau lacrimile când vedem fotografiile cu medicii prăbușiți de oboseală pe holurile spitalelor sau cine știe ce alte teribile instantanee despre care trebuie să scriem… NU pentru că suntem ai lui X sau Y, nu pentru că suntem „PLĂTIȚI” de Z sau ARAFAT. Ci pur și simplu pentru că ne-am asumat rolul de breslași ai cuvântului, ai informației. Într-o muncă extrem de complexă, în care nu se negociază. SE DEDICĂ. (așa cum înțelegem noi, jurnaliștii lui Titi)

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest