Write a comment

Am văzut azi, prin gară trei copii orfani de copilărie. Copii care nu au jucării- doar dacă, cine ştie, au noroc să găsească mama lor vreo rămăşiţă aruncată la groapa de gunoi, copii care merg la şcoală în papuci de casă, pentru că ai lor nu au bani de cizmuliţe sau de şosete, copii care au auzit de şcoală sau de desene animate doar de la copiii de pe stradă, copii pentru care prânzul e doar o cană cu apă şi, în zilele de sărbătoare, un ou prăjit, care nu au văzut o carte sau o păpuşă în viaţa lor.

Copii care, nu ştiu ce înseamnă să mergi la şcoală sau ce e aceea bucurie. Condamnaţi de sărăcie la analfabetism şi foame. Vor, probabil, să înveţe şi nu au cum. Trăiesc la lumânarea unui gând pribeag şi beau apă adusă în găleată de unde apucă. ORFANI de COPILĂRIE, ţinându-se de zdrenţele mamei cade ultima speranţă.

Ostracizaţi, alungaţi de comunitate, batjocoriţi de vecini sau chiar de învăţătoarea care, văzând că vin fără pacheţel şi fără penar spune superior că… „acest copil n-are nicio şansă!” Aberant, dureros!

Am dat să le vorbesc, dar s-au târât pe peron şi au dispărut. De frică să nu intre, probabil, în „ochiul” autorităţilor care nu ştiu decât să îi ia la rost. (n.r. Totuşi, dacă cineva îi vede din nou în Gara din Sibiu le poate întinde o mână de ajutor).

Mă întrebam zilele trecute ce mi-aş dori de Moş Nicolae. Ei bine, acum ştiu: Sute de perechi de ochi cât cepele să le înfig politicienilor şi celor care se laudă că fac şi dreg (doar din vorbe!). Şi inimi mari, uriaşe, în stare să audă suferinţa acestor micuţi condamnaţi, în stare să facă ceva pentru ei. Sunt convinsă că Moşul îmi va împlini dorinţa. A… şi mai vreau ceva! O nuia cât toate zilele, să pot biciui societatea asta indiferentă şi puturoasă care trece inodoră şi insipidă pe lângă aceşti copii, pe lângă dramele lor.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest