Write a comment

Auzim tot mai des, de catva timp, opinii conform carora Romania ar trebui sa declanseze cat mai curand un proces de reindustrializare, considerat a fi una dintre cele mai importante cai de dezvoltare si modernizare nu numai a economiei dar si a societatii romanesti.

Gravitatatea situaţiei noastre economice, apare din momentul în care, constatăm, că în anii de guvernare PDL, nu s-a realizate un “proiect naţional de organizare a resurselor”, care sa fi condus la reindustrializare. Modul guvernamental, permanent de organizare a “resurselor”, a fost în aşa fel construit, încât a condus numai la “dezintegrarea” industrială, nu la reindustrializare.

În aceeaşi măsură, au lipsit orice “intervenţii strategice sau politici de stimulare fiscală”. Intervenţiile strategice pentru industria străină erau cele de a le da energie sau locaţii ieftine/gratuite. România ultimilor ani a devenit o ţară, practic neguvernată “economic”, care evoluează economic de la “sine”, fără direcţie şi ritm fizic,in lipsa oricărui “program naţional de dezvoltare”, pe termen imediat, scurt, mediu şi lung.

Corupţia endemică şi sărăcia bugetară, a limitat mult accesul capitalului străin. După apariţia crizei economice mondiale, capitalul străin nu s-a mai alocat în România, iar fenomenul dezindustrializării în domenii energofage(chimic şi siderurgic) a luat o amploare crescândă. Odată cu criza, în 2009, guvernul PDL s-a trezit fără nici un program de dezvoltare, în desfăşurare multianuală (pe diverse termene), care să fi asigurat, crearea de noi locuri de muncă şi întreprinderi, în locul celor pierdute din cauza crizei!

Actualmente, România parcurge o perioadă de economie pasivă caracterizată printr-o dependenţă cvasi-totală de infuziile de capital şi de deciziile economice străine în contextul lipsei cvasi-totale a capitalului şi iniţiativei antreprenoriale autohtone. Incapabilă să-şi acopere din surse interne cele mai elementare obligaţii bugetare; acceptând fără reacţii şi propuneri alternative proprii orice directivă sau politică europeană; ţara noastră este în postura de a nu reuşi să-şi valorifice în interes propriu resursele naturale şi umane; neavând, datorită unei dependenţe periculos de mari, nicio posibilitate de a se proteja de efectul de contaminare propagat de recesiunea pieţelor occidentale.

Totuşi, în actuala stare a economiei şi societăţii româneşti, proiectată pe fundalul evoluţiilor rapide şi imprevizibile ale cadrului internaţional, reindustrializarea României apare, după părerea mea, ca fiind mai mult decât o cale de dezvoltare şi creştere economică. Reindustrializarea României este desigur, necesară pentru a valorifica potenţialul de producţie şi de spirit antreprenorial, dar mai ales pentru a schimba radical modelul de dezvoltare economică.

Modelul de creştere bazat pe consumul pe datorie al unor bunuri din import a nu s-a dovedit viabil şi a fost dramatic infirmat de criza economică. Reindustrializarea este cu atât mai mult necesară în această etapă cu cât România a renunţat la unele dintre pârghiile politicii publice macroeconomice: la politica comercială prin aderarea la UE, la politica fiscală prin cota unică , şi se pregăteşte să renunţe la politica valutară şi monetară prin intrarea în zona euro.

Politicile economice trebuie să pornească de la situaţia lipsei de resurse naţionale financiare de dezvoltare, imprevizibiliatea evoluţiei economiei “străine”, lipsa în măsura suficientă a întreprinderilor industriale, care să fie nucleul dezvoltării şi articulării economice, pentru IMM-uri, pentru a ocupa optim, forţa de munca din România.

Dorinţa Guvernului Ponta de a ridica activitatea industrială la gradul de motor de creştere economică, s-a concretizat prin declaraţia ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu. În declaraţie se menţionează faptul că România are o strategie de reindustrializare, principalele domenii vizate fiind cel energetic şi cel al construcţiilor de maşini. Aşadar schimbarea modelului de dezvoltare trebuie văzută ca pe un proces gradual de tranziţie, de la o ”economie pasivă” la o ”economie activă”. Reindustrializarea poate fi unul dintre cele mai importante instrumente ale acestei tranziţii.

Mijloacele recomandate pentru realizarea acestor deziderate sunt: o politică energică de atragere a capitalului străin în ramurile industriale considerate prioritare în valorificarea factorilor interni pe pieţe străine; protecţia industriilor interne noi (în limite acceptate de către UE); organizarea de grupuri de interese industriale în scopul promovării cercetării-dezvoltării.

Numai concretizarea fizică, în întreprinderi din industrie, agricultură şi servicii a unui astfel de program de dezvoltare economică, face posibilă demararea susţinută a dezvoltării economice atât de necesară României.

Senator

Alexandru CORDOŞ

Vicelider Grup PSD

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest