Write a comment

Strategia pentru perioada 2021-2030 a Județului Sibiu va fi elaborată și cu implicarea unui Consiliu Civic Consultativ din care sunt invitați să facă parte membri cât mai diverși ai societății civile.

Strategia se elaborează printr-un proiect cu finanțare europeană prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 derulat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Transparency International.

Joi, 12 septembrie, a avut loc o primă prezentare a obiectivelor proiectului și a modului de lucru în cadrul consiliului consultativ. Totul s-a desfășurat în prezența a aproximativ 40 de reprezentanți ai societății civile din domeniul dezvoltării rurale, dezvoltării comunitare, mediu, social, dar și cultură, educație și patrimoniu.

Cu acest prilej, președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean a mulțumit celor care își vor dona timpul pentru acest demers menit să ghideze dezvoltarea județului pe termen lung. Componența noii structuri de consultare va fi adoptată printr-o hotărâre de consiliu județean.

Consiliul Civic Consultativ este un instrument esențial pentru ca documentele strategice să fie bazate pe nevoile și aspirațiile comunității. Următoarele întâlniri vor fi în 8 și 23 octombrie.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest