Write a comment

Primăria Sibiu mulțumește pe această cale Asociației Pro Pediatria pentru sprijinul constant și pentru implicarea în proiectele Spitalului de Pediatrie, un suport binevenit care completează resursele financiare alocate acestui Spital.

În ceea ce privește însă apelul public făcut de Asociația Pro Pediatria prin care se solicită sprijinul comunității prin donații pentru a putea porni linia de testare COVID amenajată în cadrul Spitalului, Primăria Sibiu face următoarele precizări:

 

Primăria Sibiu precizează că dispune de fondurile necesare pentru a asigura resursele financiare de care are nevoie Spitalul de Pediatrie, mai ales în contextul actual al epidemiei de coronavirus.  

 

Demn de știut că Primăria Sibiu a alocat în data de 26 martie o sumă suplimentară Spitalului de Pediatrie, cu ocazia rectificării bugetare. Până la acea dată și nici până în prezent Spitalul nu a comunicat Primăriei că are nevoie de fonduri pentru achiziția unui echipament suplimentar pentru a porni linia de testare.

 

Luând la cunoștință prin intermediul mass-media că la Spitalul de Pediatrie au apărut necesități suplimentare, Primăria Sibiu a solicitat managerului Spitalului de Pediatrie să comunice instituției sumele necesare pentru achiziția echipamentelor în cauză. Fondurile necesare vor fi alocate imediat, într-o ședința extraordinară a Consiliului Local care va fi convocată luni, 30 martie.

 

Asigurăm și pe această cale comunitatea că Primăria Sibiu a alocat și va aloca toate fondurile necesare Spitalului de Pediatrie pentru ca acesta să fie pregătit să facă față crizei actuale, cu condiția ca sumele necesare pentru gestionarea acestei situații să fie comunicate Primăriei, să se încadreze în prevederile legale și să poată fi justificate”, transmit reprezentanții administrației locale.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest