Write a comment

 

AAAAAAAAAAAar

VEȘTI BUNE: Marți, 23 iunie, primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru realizarea proiectului tehnic și pentru execuția lucrărilor de extindere a unității de primiri urgențe a Spitalului de Pediatrie situată pe str. Gh. Barițiu.

 

“Primăria Sibiu a reușit să obțină finanțare din fonduri europene pentru această investiție și am finalizat procedura de achiziție pentru proiectare și execuția lucrărilor de construcție propriu-zise. În acest mod continuăm să modernizăm Spitalul de Pediatrie cu fonduri europene, acestea adăugându-se fondurilor din bugetul local pe care le investim anual în Spital, răspunzând nevoilor acestei unități medicale”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Contractul pentru realizarea lucrărilor în vederea creșterii capacității unității de primiri urgențe pediatrice a fost semnat cu firma SC Rom Cas SRL Sibiu, valoarea acestuia fiind de 1,5 milioane de lei.

Potrivit autorittăților sibiene, constructorul va avea termen 3 luni pentru predarea proiectului tehnic și 12 luni pentru a realiza următoarele lucrări:

 

• Recompartimentarea și extinderea spațiului alocat primirii urgențelor la parterul clădirii. 

• Instalarea unui sistem de ventilație, climatizare și tratare a aerului

• Înlocuirea sistemului de distribuție a fluidelor medicale 

• Amenajarea accesului în compartimentul de primiri urgențe și optimizarea acestuia pentru persoanele cu dizabilități 

 

Prin acest proiect se va asigura și dotarea unității de primiri urgențe cu noi echipamente care să îmbunătățească capacitatea de diagnosticare rapidă, acestea făcând obiectul unor proceduri de achiziție separate, aflate în curs sau urmând să fie inițiate. Printre altele, se are în vedere:

 

• Amenajarea unui laborator propriu de analize, dotat cu aparatură performantă.

• Achiziția unei truse speciale de video-endoscopie utilizată pentru extragerea corpilor străini pe care copiii îi înghit accidental

• Achiziția unui aparat performant pentru radiografii și examinări radioscopice (Roentgen) care va permite investigarea radiografică, completată de cea fluoroscopică acolo unde este cazul, reducând astfel timpul de așteptare a pacienților

• Achiziția unui microscop oftalmologic.

 

De precizat că acest proiect inițiat de Primăria Municipiului Sibiu a obținut finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional, pe Axa 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale. 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest