Write a comment

 COPII PALat

Vești bune: Primăria Sibiu continuă achiziționarea de materiale și echipamente pentru dotarea Palatului Copiilor Sibiu, concretizând astfel proiectul depus de sibieni în cadrul programului de bugetare participativă 2019.

 

În această săptămână s-a livrat a treia serie de dotări în valoare de 185.000 de lei. Totul constă în 19 dulapuri cu dimensiunea 80x40x152 cm, 230 de scaune, 24 de costume populare complete pentru fete și băieți din zona Hârtibaci, 12 seturi pentru fete compuse din ie și poală brodată, 12 seturi pentru băieți alcătuite din cămașă și fustă, 12 seturi pentru fete cu pieptar și cătrințe din zona Maramureș și 12 pieptare pentru băieți din aceeași zonă.

 

Alături de acestea, au mai fost predate mai multe instrumente muzicale, accesorii și tehnică în domeniu: opt chitare și stative, două piane, un clarinet, un saxofon, scaune pentru pian, boxe, microfoane și stative, un suport pentru orgă, un mixer pentru lumini și sunet, un sintetizator, precum și cablurile si mufele aferente.

 

De amintit că, până în prezent s-au livrat 32 de biblioteci cu dimensiunea de 80 x 28 x 202 cm și 10 imprimante multifuncționale color (imprimantă, copiator, scanner), precum și o imprimantă de mare capacitate, pentru tipărituri în format A3.

 

Achizițiile continuă pentru următoarele dotări din cadrul proiectului: materiale pentru laboratoarele de modelism, aero și navomodele, echipamente și instrumente pentru laboratorul de ceramică, precum și diverse programe și jocuri educaționale, table magnetice, mese de tenis și pardoseală flexibilă pentru sala de dansuri.

Acum... copiii să vină, să învețe și să-și lumineze mintea și sufletul!

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest