CSARDAS LocalNews 970x250px

Write a comment

Drrr

  • CJ Sibiu a finalizat refacerea zidului de protecție a DJ 106 A Sibiu - Păltiniș, în zona intersecției cu DJ 106 D Rășinari - Poplaca

 

 

Consiliul Județean Sibiu informează că a finalizat lucrările de execuție începute toamna trecută pentru refacerea drumului județean 106 A Sibiu – Păltiniș, pe tronsonul de la km 10+100 - km 10+200, pe aproximativ 100 ml a zidului de protecție a drumului. Această porțiune a fost deteriorată de precipitațiile abundente înregistrate în cursul anului 2020.

Vineri 5 martie 2021 a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de execuție, la care au participat reprezentanți ai Direcției Tehnice din cadrul CJ Sibiu, precum și ai constructorului – STRABAG SRL.

 

Valoarea totală a investiției este de 527.095,03 lei cu TVA, din care: 136.146,13 lei cu TVA pentru proiectare și 390.948,89 lei cu TVA pentru execuție.

 

Finanțarea este asigurată exclusiv din fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului pentru refacerea infrastructurii locale afectate în urma calamităților naturale produse în anul 2020, alocate prin HG nr.531/9.07.2020. Pentru județul Sibiu a fost alocată suma de 4.545.000 lei.

 

În luna ianuarie 2021, Consiliul Județean Sibiu a recepționat lucrările de refacere a podețului de beton aflat pe DJ 106 M, în intravilanul comunei Gura Râului, care a fost distrus de ploile abundente din vara trecută.

 

Autoritățile anunță că la începutul lunii aprilie 2021 vor demara lucrările de refacere la alte două drumuri județene care au fost calamitate: DJ 142 J Șeica Mare – Șeica Mică, pe tronsonul cuprins între km 0+800 – km 0+90, și DJ 106 E, între localitățile Tilișca și Rod, pe tronsonul de la km 24+900 – km 25+000.

 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest