Write a comment

Cântărețul Prince a murit la vârsta de 57 de ani. Informația a fost confirmată de agentul său. 

Vestea a fulgerat milioane de fani: a murit legendarul Prince, anunță publicația TMZ. Legenda R&B avea 57 de ani.

Potrivit primelor vești care fac vâlvă pe toate meridianele, corpul neînsuflețit al cântărețului ar fi fost găsit de polițiști în locuința acestuia din Paisley Park.

Starul, pe numele său complet Prince Rogers Nelson, a suferit o urgență medicală pe 15 aprilie, în timp ce se afla în avionul său privat, fiind nevoie ca piloții să aterizeze imediat în Illinois. Prince a susținut concertul pe care-l avea programat a doua zi și și-a asigurat fanii că se simte bine. Totuși, apropiați din anturajul său au declarat pentru TMZ că starul suferea de gripă, scrie agerpres.

Înaintea acestei apariții recente pe scenă, Prince își anulase două concerte din motive medicale.

Prince Rogers Nelson (n. 7 iunie, 1958 în Minneapolis, Minnesota) era un muzician de origine americană. El a fost mult mai bine cunoscut sub numele de scenă Prince și adesea se spunea că pare a fi un succesor al lui Michael Jackson.De altfel mulți erau de părere că încearcă chiar să îl imite pe uriașul Michael, măcar prin extravaganță și chiar prin unele gesturi...

Albume de studio

 

 

sursa foto: www.experiensense.com

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest