CSARDAS LocalNews 970x250px

Write a comment

Leagăn de Mărginime, SADU, loc binecuvântât... și nu-s doar vorbe!... că aici oamenii sunt trudnici și buni, hotărâți și știu ce să facă să le fie bine. Și asta o dovește și spusa primarului, care n-a stat pe gânduri atunci când -am întrebat cum va fi și ce se va întâmpla anul ăsta în comună.

 

-Care sunt prioritățile pentru acest an la nivel local?

-În opinia mea, cred că unul dintre cele mai importante obiective îl reprezintă continuarea modernizării străzilor. Este vorba, concret, de lucrări pe 7 străzi, în valoare totală de 2,800 milioane de lei. De asemenea, avem în vedere modernizarea intrărilor în comună- anume Cisnădiei și Tălmaciului, căci, vorba aceea, omul gospodar se vedede la poartă, din... grădină. Infrastructura trebuie pusă la punct, pentru că e baza asigurării condițiilor decente de trai. Cele două intrări în comună vor fi realizate din fonduri proprii.

-Aveți, cu siguranță, și alte proiecte, în prim-plan...

-O, desigur, lista e foarte lungă. Aș menționa, totuși, implementarea unui proiect prin PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală) pentru iluminatul public, la nivelul întregii comune. Avem speranța ca proiectul să fie demarat și să îl și finalizăm în acest an.

-În ceea ce privește domeniul cultural-educativ?...

-Da,avem și pe acest palier proiecte, și asta pentru că avem conștiința că ȘCOALA, EDUCAȚA, CULTURA pot da rod bun în mintea și inimile pruncilor. Spre exemplu, vom finaliza lucrările de extindere a căminului cultural și mansardarea clădirii grădiniței.

-Ooo, vorbiți de o mansardare a grădiniței. În alte părți, prin țară, în unele sate se închid, se desființează grădinițe, pentru că nu mai sunt copii...

-Ei bine, la noi, Domane ajuă sunt copii și avem nevie de spații și condiții bune! Avem deja, o grupă cu program prelungit, cu masă și ore de odihnă, și avem, în continuare nevie de spațiu, astfel încât toți copiii cu vârsta potrivită să aibă acces la grădiniță. Totodată, aș aminti și fapul că un alt obiectiv este achiziționarea clădirii mari a școlii. Care a fost retrocedată. Într-un cuvânt, acordăm o atenție deosebită educației și vrem să dezvoltăm activități care să croiască drum bun copiilor în viață.

-Și... mai aveți multe de spus și... mai ales de făcut!

-Firește! Avem demarate lucrări la o bază sportivă. Proiectul include un teren multifuncțional, vestire, o sală, utilități. Restul de executat ar fi în valoare de aproximativ 500.000 de lei. Mai avem de actualizat planul urbanistic general și includerea apoi, în Programul Național de Cadrastru Sistematic. Dar aș mai avea ceva foarte important de spus: dorim să facem tot ce este posibil din resurse proprii, oricum ar fi, să păstrăm agenda culturală, pentru că trebuie să menținem vii tradițiile și spiritul acestui loc. Avem oameni minunați și tot ceea ce facem, facem tocmai motvați să păstrăm satul și căldura sădenilor.

-Vă mulțumesc și vă doresc mult succes în tot ceea ce faceți!

 

 

sursa foto> Comuna Sadu

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest