Write a comment

SALVAA

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea a celor 42 de structuri județene sau locale salvamont, din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România, pentru sezonul de vară al anului 2020, perioadă în care serviciile SALVAMONT au asigurat asistența de salvare montană cu un număr de 350 – 600 de salvamontiști, zilnic, în cele cca 120 de baze și posturi salvamont permanente sau sezoniere, în zonele montane cu afluență turistică mare și pe traseele turistice alpine.

În această perioadă, aflată sub influența nefastă a pandemiei cu noul coronavirus, salvamontiștii au fost solicitați să intervină la nu mai puțin de 1.945 acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate un număr de 2.510 persoane.

Dintre aceste acțiuni, 747 de cazuri au fost predate, pentru transport către unitățile medicale specializate, serviciilor de Ambulanță sau SMURD, 57 de cazuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV, iar 40 cazuri au fost predate serviciului de medicină legală.

De asemenea, au fost realizate peste 46.000 de acțiuni specifice de asigurarea a asistenței de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfășurării unor evenimente sportive sau de alta natură în zona montană.

În perioada de referință, prin Dispeceratul Național Salvamont-Vodafone, au fost primite, direct sau prin SNAU 112, și redirecționate către echipele salvamont din țară un număr de 9.459 apeluri de urgență sau prin care se solicitau informații despre zona montană.

Numărul mare de intervenții s-a datorat în mod direct creșterii numărul de turiști pe munte, acest lucru fiind influențat de faptul că foarte mulți oameni, nemaiavând acces la vacanțele în străinătate sau în dorința de a evita aglomerațiile din alte destinații turistice, s-au îndreptat către munte, mulți neavând experiența necesară sau echipamentul adecvat.

Prof. Sabin Cornoiu, Președintele SALVAMONT România: „Ținând cont de evoluția îngrijorătoare a numărului de accidente montane, Salvamont România a demarat programul ”Vara 2020 - Vara responsabilității pe munte”, program prin care turiștii au fost invitați să fie alături de eforturile echipelor Salvamont pentru reducerea numărului de accidente pe munte.

Structurile SALVAMONT au avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii, acest lucru confirmând că acestea sunt organizate corespunzător, își dimensionează corect, își dezvoltă permanent resursele umane și materiale și, în activitatea derulată, nu au solicitat și au demonstrat că nu au nevoie de alte resurse, exceptând cele de preluare pentru transport al accidentaților către unitățile medicale, ambulanțe SAJ, SMURD, respectiv elicoptere IGAV-SMURD, resurse care au fost asigurate corespunzător în baza relației de coordonare operativă existentă cu Departamentul pentru Situații de Urgență, din cadrul Ministerului de Interne”.

În cadrul celor 42 de structuri Salvamont din România, singurele structuri abilitate oficial si care dețin personal pregătit profesional si atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează un număr de circa 800 de salvatori montani atestați, dintre care peste 300 sunt salvatori montani angajați.

IMPORTANT: Chiar dacă în acest moment nu există informații cu privire la modul în care se va derula sezonul turistic de iarnă, toate echipele SALVAMONT s-au pregătit corespunzător, astfel încât să facă față tuturor solicitărilor, inclusiv adaptându-și procedurile de intervenție și prim ajutor medical și cu cerințele impuse de pandemia de Covid 19.

 

Echipele SALVAMONT, singurele structuri abilitate legal, pregătite și dotate să intervină pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, pot fi alertate prin sistemul unic de urgență 112, iar, absolut orice informații despre zona montană se pot obține prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont Vodafone ( 0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicația SALVAMONT pentru telefoanele mobile.

 

 sursa foto: Salvamont Romania - Dispeceratul National Salvamont

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest