Write a comment

res b542075f2bddc382a513e67a353cae35 450x450 ki1i

Vrei să încălzești preparatele tale favorite în câteva secunde, fără să pornești cuptorul sau să le prăjești în ulei? Atunci ai nevoie de un cuptor cu microunde. Este simplu de utilizat, rapid și eficient. 

În cazul în care nu știai, poți chiar să pregătești anumite rețete direct în cuptorul cu microunde! 

Hai să vedem care sunt cele mai importante specificații pe care trebuie să le iei în considerare atunci când vrei să îți achiziționezi un astfel de cuptor

1.   Tipul cuptorului

Primul lucru pe care trebuie să îl iei în considerare este tipul sau modelul cuptorului. Aici ai de ales între două tipuri de produse: 

1.   Cuptorul cu microunde clasic

2.   Cuptorul cu microunde incorporabil

Cuptorul cu microunde clasic este cel pe care îl aleg majoritatea. Se poate așeza oriunde în casă, pe un dulap, pe un raft sau chiar pe masă. Astfel, îi poți schimba oricând poziția. De asemenea este o alegere mai ieftină.

Cuptorul cu microunde incorporabil se încadrează în mobilierul bucătăriei. Este mai mare și ceva mai scump. În ciuda acestui lucru, oferă un aspect mai îngrijit bucătăriei tale pentru că nu iese în evidență și nu strică design-ul. 

2. Mărime

Desigur, un cuptor mai mare înseamnă că vor încăpea mai multe produse în interior, dar înseamnă că va ocupa mai mult spațiu în bucătăria ta. Înainte de a alege orice tip de cuptor, măsoară spațiul în care vrei să îl poziționezi. 

De asemenea, noi îți recomandăm să verifici și greutatea și să te asiguri că suportul pe care va fi așezat suportă fără probleme greutatea cuptorului. 

Asigură-te că îi lași spațiul necesar pentru ventilare. Orice cuptor cu microunde are o zonă, în partea de sus, pe unde eliberează aerul din interior pentru a nu se supraîncinge. Trebuie să îi lași spațiu suficient și să nu plasezi nimic deasupra lui. 

3.   Puterea

Următorul lucru de luat în calcul este puterea aparatului. Astfel, un cuptor cu microunde poate avea o putere între 600 și 1500 de W. Majoritate modelelor au o putere de 700 sau 800 de W, ceea ce este ideal. 

Dacă optezi pentru un model mai puternic, vei avea mai multe trepte de încălzire. 

4.   Capacitatea

Un alt lucru pe care va trebui să îl iei în considerare este capacitatea cuptorului. În acest moment, pe piață găsești diferite modele, care au capacitate între 10 și 50 de litri. Modelele care au capacitate de doar 10 litri tind să fie cam mici pentru o familie, fiind potrivite pentru o persoană singură care dorește să încălzează rapid o cană cu lapte sau o farfurie mică de mâncare. 

La polul opus, cuptoarele cu capacitate de 50 de litri sunt mult pentru mari pentru uzul casnic. Ele sunt făcute pentru restaurante și pub-uri, pentru a încălzi diferite produse, în cantități mari. 

Un cuptor cu o capacitate de 20-25 de litri ar trebui să fie potrivit pentru o familie. 

5.   Design-ul și culoarea

Nu putem uita de design-ul produsul pentru că vrem să se potrivească și cu restul aparatelor și cu mobilierul din bucătărie, nu? 

Este bine să alegi un model care are un design simplu, care poate să se integreze ușor în orice bucătărie. Având în vedere că aparatura casnică se schimbă mai des decât mobilierul, este bine să fie ceva simplu, minimalist. 

În ceea ce privește culoarea, nu opta pentru varianta albă decât dacă este necesar, adică dacă tot mobilierul din bucătărie este alb. Este mai dificil de curățat pentru că se văd mult mai ușor petele. Un gri metalizat sau negru sunt opțiunile clasice. 

6.   Funcții extra

Unele cuptoare au un grill extra pentru a prepara pizza congelată sau pizza clasică. De asemenea, opțiunea de dezghețare a produselor este ideală. De câte ori nu ai uitat să scoți mâncare din congelator și nu ai putut să o gătești? 

Acestea sunt lucrurile pe care să le iei în considerare înainte de a alege un cuptor cu microunde. Stabilește-ți și un buget pentru că prețurile cuptoarele cu microunde încep de la 200 de lei și pot costa și peste 2000 de lei.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest