Write a comment

sibiu1

Sibienii au, cu siguranță, cu ce să se mândrească. Orașul în care locuiesc nu numai că este, pe plan economic și cultural, printre cele mai importante din Transilvania, însă a fost declarat în nenumărate rânduri cea mai însemnată destinație turistică din România, mai ales după dezvoltarea impresionantă pe care a cunoscut-o în ultimul deceniu. 

În cursul acestui an, Sibiul a concurat inclusiv pentru cea mai frumoasă destinație din Europa, împreună cu câteva capitale renumite, precum Paris, Roma sau Viena, care atrag constant un număr impresionant de vizitatori. Nu este un secret pentru nimeni faptul că acesta reprezintă o locație unică datorită arhitecturii sale, a obiectivelor turistice și a clădirilor bine conservate. Există, însă, și alte aspecte despre care se discută mai puțin atunci când se enumeră motivele pentru care orașul este renumit și care îl transformă într-o locație cu adevărat autentică.

3 motive pentru care Sibiul se află în topul celor mai frumoase orașe

  • Terasele

Terasele reprezintă mult mai mult decât un simplu loc în care te oprești pentru a bea o cafea sau o limonadă în zilele calde de vară. Acestea animează orice fel de piață sau stradă, constituie o pată de culoare unică, ce se integrează în arhitectura care definește stilul și personalitatea unui oraș și fac astfel încât atmosfera să devină plină de viață. Nu există nicio destinație turistică remarcabilă care să fie lipsită de tumult și agitație. În cafenelele din Sibiu te simți ca acasă, fiindcă niciun detaliu nu este întâmplător: mesele din lemn, micile obiecte sau aranjamentele florale inedite, asemănătoare celor de la Greenarium, sunt dovada faptului că simțul estetic este prezent oriunde în Mica Vienă. Primitoare și boeme, sunt ideale pentru povești cu prietenii sau pentru a cunoaște oameni noi.

  • Viața culturală

sibiu2

Terasele nu constituie singurul motiv pentru care Sibiul este definit ca fiind un loc boem. Festivalurile, evenimentele, concertele și spectacolele organizate aici în fiecare an îl transformă într-un spațiu dedicat iubitorilor de artă. Jazz-ul, rock-ul, teatrul și istoria medievală reunesc persoane cu pasiuni și interese comune, a căror prezență reprezintă o notă armonioasă între contrastele dintre vechi și nou care caracterizează orașul. Astfel, fosta Capitală a Culturii Europene constituie locul perfect pentru artiști și persoane originale și nonconformiste. 

  • Oamenii

Sibiul este caracterizat de multiculturalitate, nu numai datorită diferitelor naționalități care locuiesc aici de mai multe secole, ci și ca urmare a prezenței numeroșilor turiști care provin din diferite țări. Localnicii sunt primitori, molcomi, deschiși, mereu cu zâmbetul pe buze și pregătiți să intre în vorbă. Se știe deja că felul de a fi al oamenilor și spiritul lor își lasă amprenta într-un loc și influențează atmosfera care îl definește, iar aerul degajat al sibienilor asigură, fără îndoială, o notă de unicitate faimosului Hermannstadt. În mod sigur, arhitectura joacă un rol important atunci când se stabilește cât de frumos este un oraș, însă ospitalitatea celor care locuiesc în el reprezintă, de asemenea, un element esențial pentru ca un turist să aibă parte de o experiență inegalabilă.

În concluzie, Sibiul nu este frumos numai pentru Turnul Sfatului, Piața Mare, Muzeul Brukenthal sau Pasajul Scărilor. Toate obiectivele turistice care trebuie neapărat vizitate nu pot fi privite independent de restul acelor elemente caracteristice orașului, care contribuie la crearea unei atmosfere unice și care îi asigură un farmec aparte, de negăsit nicăieri în altă parte în România.  


Sursa foto: shutterstock.com

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest