Write a comment

10dfbfd3951c432cbe187da087a6db68

Tot timpul, atunci cand vrem sa organizam o petrecere, indiferent de motiv, si incercam sa alegem decorul, gandul nu zboara in primul rand la flori, zona pentru fotografii, ornamentele de pe mese ori scaune, ci la baloane umflate cu o butelie heliu. Ele sunt cele care, printr-un fel sau altul, ajung sa dea viata unei petreceri, fie ca vorbim de nunta, botez ori aniversare. Si, de cele mai multe ori, baloanele cu heliu sunt preferate, atat pentru faptul ca pot fi usor de umflat, dar si pentru ca, in ideea unui joc sau a unei mici distractii in timpul petrecerii, heliul poate fi ingredientul cheie al veseliei.

Baloanele cu heliu sunt mult mai ofertante in privinta formelor si marimilor, fiind foarte usor de umflat cu ajutorul unei butelii speciale, cu heliu. Aceste butelii sunt prevazute cu o duza in care se introduce balonul, pentru a putea fi umflat, iar apoi, dupa terminare, butelia poate fi pastrata pentru petrecerile viitoare, fara a avea scapari de heliu. In functie de tipurile de baloane, pot fi necesare 1 butelie sau mai multe.

In primul rand, sunt baloanele cu forme predefinite, precum cele in forma de cifre sau litere, foarte populare la nunti ori aniversari (cu precadere aniversarea de 1 an si majorat), care au dimensiuni foarte mari, iar pentru ele sunt necesare mai multe butelii cu heliu. In functie de ceea ce se doreste sa se scrie, este nevoie de o butelie pentru un numar, sau de la doua butelii in sus pentru cuvinte mai mari. O butelie, in medie, poate umfla circa 3 baloane de dimensiuni mari.

In cel de-al doilea rand, baloanele clasice, pe care sunt desenate diferite personaje din desene animate sau care sunt personalizate cu diverse mesaje sunt foarte cautate, in special pentru botezuri ori aniversari. Aniversarea de 1 an a bebelusului este o ocazie unica la care vin rudetele si prietenii apropriati sa vada ce cariera isi va alege micutul sau micuta din tavita de mot special procurata de nasi pentru micul ingeras

 In cazul acestora, in functie de dimensiunile pe care le au, pot fi umflate mai multe baloane cu o singura butelie. De regula, aceste baloane sunt din folie, pentru a fi mai rezistente, dar si mai usor de umflat, mai ales cele in forma de personaje din desene animate, care sunt foarte folosite de cei mici. In general, dimensiunea lor in diametru este de circa 45 cm, iar pentru a putea fi umflate este necesara o butelie la 14 baloane.

Baloanele simple, clasice, din latex, populare in randul tuturor petrecerilor, reprezinta o pata de culoare si o sursa nesecata de amuzament si veselie. Sunt numeroase jocuri de petrecere in care pot fi incluse baloanele, iar daca sunt si cu heliu, cu atat mai bine. In cazul acestor baloane, care nu pot fi umflate prea tare pentru a nu exista riscul de a se sparge, o butelie cu heliu poate ajuta la umflarea a circa 30 de baloane ce au dimesiunile de 24 cm. 

Buteliile cu heliu sunt cele mai utile instrumente pentru umflaea baloanelor, rapide si usor de manevrat. Astfel, cu ajutorul lor, vei avea cate baloane vrei la petrecerea ta, fie ca vorbim despre baloanele standard, din latex, fie ca este vorba despre baloane din folie ori cele in forma de litere ori cifre. De acum, umflatul baloanelor nu te va mai lasa fara aer!

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest