Write a comment

Vineri, la sediul DGASPC Sibiu a fost lansat  proiectul privind utilizarea micrograntului pentru perfectionarea personalului de specialitate din mai multe centre de protectie a copilului.

Proiectul care este, în opinia conducerii DGASPC, „o oportunitate” pentru creşterea calităţii serviciilor pentru copiii instituţionalizaţi, este finanţat prin Parteneriatul Privilegiat şi Administrat de Fundaţia SOS „Satele copiilor” Danemarca (înfiinţată în 1964) cu sprijinul Fundaţiilor Velux.

Un rol esenţial în activitatea de pregătire a copiilor şi tinerilor pentru formarea lor ca oameni independenţi  în momentul în care asigură educaţia specializată în centrele rezidenţiale ale DGASPC, cum ar fi educatorul, asistentul social, psihologul, asistentul medical. Aflaţi în relaţie directă cu copilul/ tânărul instituţionalizat, aceştia intervin în mod direct în formarea, educarea şi dezvoltarea autonomiei personale şi sociale a beneficiarilor.

Prin acest proiect vor fi specializaţi 100 de angajaţi, din totalul de 400 (care deserveşte un număr de 358 de copii/ tineri), cursurile urmând a fi susţinute cu sprijinul unei firme specializate în formarea adulţilor, în perioada iunie-  noiembrie 2013.

Reprezentanţii DGASPC Sibiu au recunoscut în cadrul conferinţei de presă că aceste microgrant-uri reprezintă „mană cerească” pentru pregătirea personalului de specialitate, în contextul deficitului accentual de personal, mai ales psihologi şi asistenţi sociali.

Poveşti de succes

Demn de remarcat, tot prin sprijinul Fundaţiei „Satele Copiilor” Danemarca, mai mulţi tineri care beneficiază de Centrele de Consiliere au realizat mai multe proiecte de susţinere a tinerilor cu iniţiativă, ceea ce, la drept vorbind, nu poate fi decât o serie a unor poveşti de succes.

Spre exemplu, la Cisnădie, un tânăr şi-a înfiinţat un atelier de tinichigerie, încă din 2011, ceea ce îi permite să economisească la finele fiecărui an aproape 3000 de euro. Tot la Cisnădie, un alt tânăr şi-a înfiinţat un birou de traduceri, iar un altul o microfermă de porcine. De asemenea, la Roşia s-a deschis un atelier de mangal, iar  la Răşinari, se află, în desfăşurare alte două proiecte- ferme de porcine şi caprine.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest