Write a comment

Specialistii DSVSA Sibiu avertizeaza ca, în conditiile atentionarilor privind producerea de fenomene meteorologice extreme care pot provoca si inundatii pe teritoriul judetului Sibiu, acestea pot afecta sanatatea animalelor, prin declansarea de boli specifice intemperiilor sau boli transmisibile.

Conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, prin serviciile de specialitate, trag un semnal de alarmă şi sfătuiesc crescătorii de animale în vederea adoptării măsurilor de profilaxie generală, profilaxie specifică şi de ecarisare a teritoriului pentru prevenirea şi limitarea posibilelor îmbolnăviri la animale.

Astfel, în domeniul protejerii sănătăţii, protecţiei şi bunăstării animalelorse vor efectua controale la exploataţiile comerciale şi la exploataţiile nonprofesionale din gospodăriile populaţiei cu animale şi păsări, verificându-se starea clinică de sănătate, efectuarea acţiunilor sanitare veterinare obligatorii prevăzute pentru această perioadă, sau acţiuni de necesitate, (acţiuni de supraveghere prin afluirea de probe pentru examene de laborator, vaccinări imunoprofilactice, în special vaccinarea contra antraxului, examinarea sortimentelor de furaje şi a apei potabile)

Totodată, se va verifica disponibilitatea echipamentelor de rezervă, în principal a sistemelelor de ventilaţie şi a generatoarelor de energie electrică; (în special la fermele cu porci şi păsări).

 Alte măsuri care se impun în acest context sunt :

Ø     Asigurarea unor locuri şi spaţii prestabilite pentru retragerea animalelor în cazuri excepţionale şi mutarea acestora din gospodăriile afectate de inundaţii în zone sigure, unde să fie asigurate condiţii de adăpostire, hrană, adăpare şi îngrijire.

Ø     Circulaţia animalelor în judeţ şi în afara judeţului să se facă numai dacă este strict necesar şi numai cu aprobarea şi sub supravegherea serviciilor veterinare locale sau judeţene, după caz.

Ø     Administraţiile locale, pe teritoriul cărora există animale în transhumanţă, să cunoască situaţia reală şi să informeze deţinătorii de animale despre fenomenele prognozate;

Ø     Deţinătorul de animale şi păsări, are obligaţia ca pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar din localitatea respectivă, de orice modificare a stării de sănătate a animalelor precum şi modificări comportamentale,

Ø     Verificarea stocurilor de produse alimentare şi apă potabilă, existente în unităţiile de profil, sau la sursă în cazul apei, sub aspectul calităţii şi salubrităţii şi stabilirea unor măsuri corective, după caz.

Ø     Asigurarea stocurilor de medicamente, produse biologice şi dezinfectante pentru situaţii de urgenţă.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest