Write a comment

Dupa “escala” în Burundi, Ovidiu Daramus a ajuns si în Amazonia, ca voluntar. Întalnirea cu sibienii va avea loc joi, 11 iulie, la Pardon Cafe (str. Cetatii 14), de la ora 19.00.

Ediţia din această lună a întâlnirilor “Călător în lume” îl readuce la Sibiu pe Ovidiu Daramus. Medieşeanul a reuşit, după excursia în Burundi, să ajungă şi în Amazonia. Şi nu ca simplu călător, ci ca voluntar.

Timp de câteva săptămâni, Ovidiu Daramus a fost unul din cei cinci voluntari români care au plecat în Amazonia pentru a-i îngriji pe oamenii de acolo. Voluntarii români, printre care şi Ovidiu Daramus, au încercat să trateze problemele medicale ale populaţiei din Amazon. Printre cazurile tratate au fost oameni muşcaţi de şarpe sau cu malaria, însă cele mai numeroase au fost problemele stomatologice pentru care în Amazon nu există medici suficienţi.

Plecarea spre Amazonia a început anul trecut de la Cluj, prin America şi aterizare în capitala Amazoniei după care a urmat drumul cu barca până în satele în care au avut punctul central taberele de voluntari. Alături de Ovidiu Daramus s-au mai aflat şi alţi patru români din Cluj. În programul de voluntariat pentru Amazonia au fost implicate 125 de persoane din întreaga lume.

Ovidiu Dărămuş este un tânăr medieşean.  În 2011, a plecat în inima Africii împreună cu alţi 65 de voluntari din 10 ţări. Ajuns în  Burundi, o ţară din zona Marilor Lacuri, considerată cea mai săracă ţară din lume, a lucrat ca ajutor în clinica medicală şi a oferit sprijin material care a constat în haine, jucării, chiar şi duşuri. Aproape două săptămâni a pregătit hrana, alături de alţi 4 români şi de restul voluntarilor, pentru 1000 de persoane.

A locuit într-o localitate plină cu bananieri şi avocado, dar fără semnal la telefonul mobil pentru a lua legătura cu familia.

Despre întreaga aventură şi cum este să faci voluntariat în cea mai săracă ţară din lume, Ovidiu ne dezvăluie într-un interviu.

Ovidiu Daramus va veni joi, 11 iulie, in cadrul întâlnirilor “Călător în lume”, pentru a povesti despre o parte a lumii pe care puţini au şansa să o vadă – Amazonia,cunoscută,mai degrabă, din cărţi. 

Rezervările  pentru întâlnirea de joi pot fi făcute la telefon 0747 777 222.

Întâlnirile "Calator in lume" sunt organizate lunar de catre Asociatia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS), în cadrul proiectului cultural "Cuvintele Sibiului", finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest