Write a comment

gradina zoologica sibiuGradina Zoologica Sibiu continua sa atraga un public numeros. În primele sase luni ale acestui an s-au înregistrat 97.800 de vizitatori, pe parcursul întregului an 2012 numarul total de vizitatori fiind de 186.000.

Dat fiind interesul manifestat de public pentru acest obiectiv, administraţia a continuat şi anul acesta investiţiile şi lucrările de reparaţii.  

În prezent este în curs de finalizare modernizarea adăpostului pentru reptile. Lucrările constau în recompartimentarea, refacerea zugrăvelilor, a tencuielilor, schimbarea geamurilor şi reparaţii la acoperiş. Valoarea lucrărilor de reparaţii executate până în prezent este de 6.597 lei. În acest adăpost sunt găzduiţi un şarpe anaconda, o iguană şi un piton, 2 crocodili, 2 şerpi boa şi 10 broaşte ţestoase.

De la începutul anului şi până în prezent au fost realizate o serie de lucrări de gospodărire şi reparaţii:

Reţeaua electrică a fost prelungită în zona de acces în Grădina Zoologică dinspre cartierul Valea Aurie, aici fiind instalaţi turnicheţi la intrare. Au fost reparate de asemenea acoperişurile volierelor pentru păuni, papagali şi porumbei. La intrările în Zoo au fost montaţi suporţi pentru biciclete şi panouri pe care urmează să fie înscrise informaţii cu privire la Grădina Zoo. Săptămâna aceasta vor fi achiziţionate încă 10 ambarcaţiuni, 5 bărci şi 5 hidrobiciclete, numărul total de astfel de mijloace puse la dispoziţia vizitatorilor ajungând la 32.

Serviciul de administrare a Grădinii Zoologice pregăteşte în prezent procedura de achiziţie a lucrărilor de construire a unui nou adăpost pentru maimuţe. Valoarea indicatorilor tehnico-economici precizată în studiul de fezabilitate este de aproximativ 1.8 milioane lei. Suprafaţa noului adăpost va fi de aproximativ 1.463 de metri pătraţi, din care pe 471,25 metri pătraţi vor fi ridicate adăposturile.

Patru animale s-au născut la Zoo de la începutul anului. Doi pui de muflon, un bivol alb şi un iepure Mara s-au născut anul acesta în Zoo Sibiu, astfel că numărul locuitorilor acesteia este de 209 în prezent.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest