Write a comment

Foto

Organizațiile pentru protecția animalelor critică suferința extremă la care sunt supuși mieii din cauza unor încălcări sistematice și grave ale legii. Transportul mieilor pe distanțe de peste 1000 km din România în Italia încalcă prevederi cheie ale regulamentelor Europene. Asociația pentru protecția animalelor, Animal Welfare Foundation, a urmărit 17 transporturi din România (8), Ungaria (6) și Polonia (3) și le-a inspectat în țara de destinație cu ajutorul autorităților italiene.

VIDEO, FOTO, BRIEFING, STUDII, COMUNICAT DE PRESĂ: 

https://animalsaustralia-media.org/uploads/export-cu-miei-de-paste/

Raportul realizat include investigații realizate în ultimii 4 ani care au documentat încălcarea sistematică a autorităților veterinare din țările de export (România, Ungaria și Polonia) și de către cele din țara de import (Italia). În raport se concluzionează că în lipsa unor controale eficiente asupra transportului cu animale vii și a unui sistem informatic funcțional între Statele Membre, aceste transporturi nu se vor îmbunătăți niciodată. Încălcările Regulamentului UE pentru transport nu sunt cazuri izolate ci o practică comună în majoritatea transporturilor animalelor vii pe distanțe lungi. Nici măcar amenzile de până la 34.000 de euro acordate ocazional, nu îi mai impresionează pe transportatori, în vreme ce plângerile către autoritățile competente rămân fără efecte. Este o afacere scăpată de sub control. Lipsa controalelor la încărcare, de-a lungul călătoriei și la descărcare este un fenomen, desi legislația impune explicit astfel de verificări. ”Transportatorii și operatorii de abatoare ignoră constant cerințele UE. Iar atunci când sunt prezente, autoritățile veterinare se fac că nu văd sau se plâng că nu au resurse pentru a face inspecții serioase.”, spune Iris Baumgärtner, Animal Welfare Foundation.

Un element cheie din regulamentul pentru bunăstarea animalelor pe durata transportului prevede că animalele nu trebuie să fie rănite sau să îndure suferință inutilă. Cu toate acestea, la transporturile cu miei observate prevederile au fost constant încălcate. Au fost încărcați chiar și 850 de miei într-un singur camion pe 4 nivele. Drept rezultat, animalele nu au avut sufficient spațiu nici pentru a se așeza și nici la cap atunci când au stat în picioare. Conform Regulamentului UE, vehiculele inspectate erau nevonforme pentru transportul mieilor și pentru că nu aveau sisteme de adăpare adecvate, iar animalele au rămas fără însetate și înfometate tot drumul. Caracteristicile camioanelor, folosite de obicei pentru porci, au dus la rănirea serioasă a animalelor, în special când mieluții și-au prins picioarele în spațiile dintre structuri și au rămas astfel blocați, până la destinație.

Autoritățile din România cunosc toate aceste probleme sistemice. Și totuși, în fiecare an se exportă peste 300.000 de miei din România care îndură suferințe extreme de-a lungul transportului către Italia unde sunt sacrificați. ”Acest export se face mai ales înainte de Paște și de Crăciun. Cel puțin 23.000 de miei au plecat din România spre Italia doar în ultimele 3 zile”, spune Gabriel Păun, directorul UE al Animals International.

Pandemia Covid-19 a cauzat haos peste tot. Multe State Europene au decis să închidă granițele pentru străini, dar măsura nu se aplică comerțului. Din cauza verificării amănunțite la granițe din cauza pandemiei, s-au format cozi uriașe chiar și pe 65 km. Animalele rămân blocate la granițe, iar situația se schimbă de la o zi la alta, fiind dificil de făcut previziuni, mai ales pentru șoferii care sunt deja la drum. Unele țări închid granițele pentru camioanele cu animale deja, fiind așteptate măsuri similar și în alte țări.

"Călătoria spre Italia durează de obicei 30 de ore, timp în care oi rămân fără hrană, iar pe timpul pandemiei poate dura zile. Pentru miei este și mai rău. Ei nu primesc nimic, deși există obligația de a fi hrăniți la maxim 9 ore. După călătorie, animalele trebuie să îndure o moarte prelungită, indiferent că sunt sacrificați în România sau în Italia.”, explică Păun, investigator care a documentat sacrificarea ovinelor în abatoare și locuri improvizate din România în ultimii 5 ani.

Comisia Europeană este obligată să garanteze aplicarea regulamentului și să inițieze procedura de infringement împotriva Statelor Membre care eșuează în mod repetat să îl aplice. Aceasta a monitorizat aplicarea legislației în România și în Ungaria în ultimii ani, unde nu s-a îmbunătățit mai nimic. Numărul de transporturi neconforme rămâne ridicat. Interacțiunea între instituții, autorități și ministere nu funcționează și a fost subminată deliberat de organizatori vreme de ani.

În decizia sa din februarie 2019, Parlamentul European și-a exprimat regretul că progresul realizat de Statele Membre în implementarea Regulamentului EC 1/2005 este insuficient. Parlamentul a cerut ca transporturile să fie cât mai scurte, mai ales pentru animalele care nu au fost înțărcate, cum ar fi mieii. Mai mult, s-a cerut ca transportul cu animale vii să fie înlocuit cu transportul de carne.

Nici Comisia Europeană, nici România nu par să fie sensibile la cerințele Parlamentului European. O astfel de atitudine promovează continuarea transporturilor abuzive.”, critică Păun.

Organizațiile pentru protecția animalelor Animal Welfare Foundation și Animals International cer Guvernului României și Comisiei Europene să implementeze Regulamentul UE prin controale mai multe și mai stricte, sancțiuni adecvate și consecvente, precum și revizuirea Regulamentului în așa fel încât transporturile pe distanțe lungi să devină nelegale, fiind înlocuite de exportul cu carne și carcase.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest