Write a comment

braconaj generic

La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 01,45, pe DJ 106, în localitatea Brădeni, polițiștii Secției Nr. 3 de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autovehicul condus de către un localnic în vârstă de 72 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul are asupra sa o armă de vânătoare, deținută legal, însă nu posedă autorizație de vânătoare pentru nicio specie de animale.

Polițiștii au continuat cercetările în saivanul deținut de bărbat în extravilanul localității de domiciliu, unde a fost găsită cantitatea de 25 de kg de carne de mistreț despre care bărbatul a declarat că l-ar fi vânat în aceeași noapte.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și uz de armă fără drept, bărbatul fiind sancționat și contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de restricționare a circulației.

De asemenea, cele 25 de kg de carne și arma au fost ridicate în vederea confiscării, iar autovehiculul folosit la comiterea faptei a fost indisponibilizat.

Cercetările continuă la nivelul Secției Nr. 3 de Poliție Rurală Agnita.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest