Write a comment

0infoo

Autoritățile anunță că, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 916 de persoane. Dintre acestea, 859 adulți și 57 copii- așadar încă un copil confirmat pozitiv în ultimele 24 de ore

Până sâmbătă, 1 august, au fost declarate vindecate și externate 605 de persoane.

 Din păcate, 66 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 12 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 1 persoană
  • 19 – 29 de ani 1 persoană
  • 30 – 39 de ani 2 persoane
  • 40 – 49 de ani 2 persoane
  • 50 – 59 de ani 3 persoane
  • 60 – 69 de ani 3 persoane

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 540 de persoane aflate în carantină la domiciliu, și un număr de 26 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103. În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 60 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 36 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 110 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În cursul zilei de 31 iulie a.c., 225 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă. Au fost executate acțiuni punctuale independente de către polițiștii din cadrul  I.P.J. Sibiu pentru verificarea măsurilor de izolare/carantină, de protecție individuală pe terase, în alte spații publice și în mijloacele de transport în comun și de către polițiștii locali, pentru verificarea măsurilor de protecție individuală în mijloacele de transport în comun.

Cu această ocazie, au fost verificate 324 de persoane, 30 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 24 de mijloace de transport în comun. Polițiștii din cadrul I.P.J. Sibiu au identificat 9 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.500 de lei.

Polițiștii locali au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

În urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a 9 societăți, s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei pentru depozitarea necorespunzătoare a alimentelor.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165

 

Numărul cazurilor de infecție cu noul Coronavirus este în creștere la nivel național, astfel că protejarea sănătății voastre și a celor dragi prin respectarea recomandărilor de igienă, distanțare socială și purtarea măștilor de protecție trebuie să devină prioritară și pentru dumneavoastră!

 

 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest