Write a comment

1SALVVAm
”Dragi prieteni ai muntelui și ai SALVAMONT România, astăzi este 1 August – Ziua Naţională a Salvatorului Montan, aleasă pentru că este ziua cu care începe cea mai grea lună din an pentru salvamontişti, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte și cu cel mai ridicat grad de dificultate.


Astăzi este ziua în care ne dorim să fiți cu gândul alături de noi și să conștientizăm împreună că prevenirea accidentelor montane trebuie să fie prioritatea noastră, deopotrivă turiști și salvamontiști. Facem eforturi deosebite, ne pregătim permanent, reușim dotări de excepție cu echipament performant de salvare, prim ajutor și intervenție, refacem marcaje și trasee turistice, refacem sau construim refugii de salvare, baze, posturi și cabinete medicale Salvamont, facem acțiuni educative, asigurăm asistența de specialitate, facem patrulări preventive, dar avem nevoie și de sprijinul dumneavoastră pentru a avea un munte mai sigur și cât mai puține evenimente. Împreună cu celelalte structuri cu responsabilități în salvarea de vieți omenești pe munte, dispeceri SNAU 112 din cadrul STS Serviciul de Telecomunicatii Speciale, cei din dispeceratele integrate /comune ISU- SAJ sau dispeceratele Salvamont judetene sau cel national, echipajele de pe ambulanțele SAJ sau SMURD, echipajele de pe elicopterele SMURD-IGAV, încercăm permanent să menținem, la cele mai înalte standarde de calitate, derularea acțiunii de salvare în munți”
Mesajul a fost transmis de Sabin Cornoiu, președintele SALVAMONT România.

 116 ani de salvare montană oficială în Romania,
 51 de ani de activitate sub denumirea SALVAMONT,
 24 de structuri județene și 18 structuri locale SALVAMONT,

 + 7.500 de intervenții anual,
 + 170 de baze, posturi și refugii SALVAMONT,
 + 800 de salvatori montani angajați și voluntari,
 + 500 salvamontiști specializați in salvarea aero,
 18 echipaje canine de intervenție în avalanșă,
 14 servicii specializate și pentru salvarea speologică,
 9 echipaje de intervenție acvatică și subacvatică cu specific montan și speologic
 1 Centru Național de formare si evaluare profesională,
 12 Centre de formare profesională județene,
 1 Dispecerat Național SALVAMONT pentru apeluri de urgență și informații

... pe scurt, SALVAMONT România, prietenii Dumneavoastră de nădejde de pe cărările munților!

OAMENI PENTRU OAMENI! OAMENI-EROI, OAMENI ÎN LUPTĂ CU PERICOLELE, PENTRU BINELE SEMENILOR! CINSTE LOR, SALVAMONTIȘILOR!
La Mulți Ani, SALVAMONT România !

 

 

sursa foto: Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest