Write a comment

IOHANNISs

Miercuri, după ce GCS a anunțat un record de aproape 3000 de cazuri noi de COVID-19 și peste 80 de decese în 24 de ore, președintele Klaus Iohanis a susținut o conferință de presă.

Iată câteva dintre principalele declarații ale șefului statului:

 

- Toți acești indicatori transmit un puternic semnal de alarmă de care avem cu toții responsabilitatea să ținem cont.

- Tendința actuală este de creștere a ratei infectărilor. În acest context, restricțiile sunt inevitabile, cu cât mai repede sunt introduse și respectate, cu atât mai repede își vor face efectele.

 

- Avem încredere în medicii noștri, lunile care vor urma nu vor fi ușoare. În ciuda pericolului suplimentar la care se expun, vor acționa cu același devotament.

- Vreau să-i asigur pe medici și pe cei din personalul medical că sunt alături de ei.

- Ne aflăm într-un punct critic și avem de făcut o alegere fundamentală pentru sănătatea noastră.

Întrebat de jurnaliști dacă, în ciuda restricțiilor care au început să intre în vigoare în divers elocalități și județe începând de miercuri, 7 octombrie, rezultatele scontate nu apar în cel mult o săptămână două, vor urma și alte măsuri, președintele a răspuns:

Vom reacționa local și regional. Nu este nevoie să închidem toată țara, dacă avem focare în anumite regiuni, atunci acolo se va acționa.

Sunt orașe și comune unde numărul de infectări este mare, dar și sunt orașe unde nu sunt bolnavi. Deci trebuie să se acționeze distinct.

 

 

 foto: ziare.com

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest