Write a comment

00000ACTIV SUSPENDATA

În perioada 26 – 30 octombrie a.c., activitatea de eliberare a certificatului de cazier judiciar de către ghișeul din cadrul Poliției Municipiului Mediaș este suspendată.

 

 

În cazul în care în această perioadă eliberarea unui cazier judiciar le este necesară, cetățenilor li se recomandă să se adreseze ghișeului din municipiul Sibiu, potrivit următorului program:

 

Luni

830 – 1330

 

Marți

830 – 1330

 

Miercuri

 

1300 – 1800

Joi

830 – 1330

 

Vineri

830 – 1330

 

 

„Precizăm faptul că, prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus reprezintă una din prioritățile Poliției Sibiene. Iar în acest context, vă reamintim faptul că zilnic, pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar de la ghișeul aflat la reședința I.P.J. Sibiu (mun. Sibiu, str. Revoluției nr. 4-6), sunt alocați 2 lucrători timp de 5 ore, cu posibilitate de prelungire dacă este nevoie.

Vă recomandăm să folosiți acest interval de timp și să evitați aglomerările, mai ales la deschiderea programului. Timpul maxim de eliberare a unui certificat de cazier judiciar este de 5 minute, inclusiv cu completarea cererii”, transmit autoritățile medieșene.

 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest