CSARDAS LocalNews 970x250px

Write a comment

PREOTTTTttttttt

„Tocmai am avut o întâlnire cu Secretariatului de Stat pentru culte și reprezentanți ai cultelor din România în care s-a discutat despre accesul pacienților internați cu COVID-19 la asistență religioasă și despre modificarea protocolului de înmormântare a persoanelor decedate infectate cu SARS-CoV-2.

Am căzut de acord ca pe perioada internării în unitatea sanitară pacientul internat cu COVID-19 poate beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, cu respectarea de către cleric a tuturor măsurilor sanitare care se impun”, a transmis joi la amiază ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

 

Oficialul a anunțat și că „În ceea ce privește ritualul înmormântării, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători, va beneficia de ritual de înhumare/incinerare a cultului de care aparține. Ritualul de înhumare/incinerare se va face cu sicriul sigilat cu respectarea voinței familiei și a tuturor normelor prevăzute de lege.

Am căzut, de asemenea, de acord în cadrul întâlnirii pe respectarea normelor și măsurilor de siguranță suplimentare propuse de Ministerul Sănătații.

Le mulțumesc reprezentanților cultelor - Biserica Ortodoxă Română - Pr. Vicar Administrativ Patriarhal Ionuț Corduneanu, Biserica Romano-Catolică din România - Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Aurel Percă, președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România, Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie - domnul președinte Virgil Achihai și de asemenea secretario de stat Andreea Moldovan și Monica Althamer din partea Ministerului Sănătății, din partea Secretariatului de Stat pentru culte secretarul de stat Victor Opaschi și directorul adjunct Cezar Păvălașcu”.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest