Zeci de coarne de bou si resturi de vase ies la iveala din profunzimea istoriei. Zidurile de cetate proaspat descoperite sub strada Turnului pot modifica planurile lucrarilor deja demarate.
Continuăm astăzi să vă ţinem la curent cu ceea ce se întâmplă în zona Pieţii Cibin, ca urmarea recentelor descoperiri, care indică vestigii istorice de amploare.
În această dimineaţă, după ce o echipă de la Muzeul Brukenthal a venit şi a făcut mai multe fotografii şi ridicări topo, muncitori au continuat să sape cu atenţie, mai ales în capătul dinspre Strada Turnului al sitului descoperit.
Şi, parcă pe măsură ce tot mai multe cioburi ieşeau din pământul umed, printre cărămizi, cu şi mai multă înverşunare săpau muncitorii, nerăbdători să ajungă al o nouă descoperire.
Şantierul se va „plia”, de acum, în funcţie de ce descoperiri se fac…
Aşa cum ne-a declarat şeful de şantier, Alexandru Bădilă (mulţumit că tocmai echipa sa a făcut descoperirea), „de acum încolo, trebuie să avem grijă maximă. Vom săpa cu atenţie, să nu cumva să deteriorăm ce stă ascuns acolo. Vom scoate tot ce se poate la suprafaţă, pentru ca specialiştii de la muzeu să dea răspunsurile cuvenite. Oricum, este posibil să stagnăm, astfel încât să nu … „deranjăm istoria”, iar cercetările să nu fie obstrucţionate din pricina şantierului nostru. Totul se va hotărî în funcţie de ceea ce spun istoricii. Poate se va face un plan astfel încât să punem în valoare aceste resturi de ziduri. Deocamdată, să vedem ce mai scoatem la suprafaţă…”
Experienţe similare
Unul dintre şefii de echipă, ceva mai hârşit în meserie, încântat, de asemenea, de ceea ce se întâmplă chiar sub ochii săi, ne-a povestit că, undeva, pe strada Azilului, într-un pod, a găsit o puşcă foarte veche, dar bine conservată, dar şi că lucrările de la Biserica Evanghelică au prilejuit, nu demult, descoperirea unui număr impresionant de morminte: aproximativ 1700.
„Ăsta e Sibiul. Unde păşeşti, unde întorci privirea, iei o lecţie sănătoasă de istorie”, a conchis satisfăcut interlocutorul nostru.