NOI ȘANTIERE! Primăria Sibiu a contractat modernizarea străzilor Principatele Unite, Strungului și Munteniei

Primăria Municipiului Sibiu a semnat luni, 1 februarie, contractul pentru modernizarea a două străzi din cartierul Lazaret și a unei străzi din cartierul ștrand: Principatele Unite, Strungului și Munteniei.

Continuăm lucrările în cartierul Lazaret, după ce anul trecut au fost modernizate străzile Oțelarilor ți Macaralei. De asemenea, strada Munteniei din cartierul ștrand va fi și aceasta reabilitată. Ordinul de începere îl vom emite imediat ce vremea va permite executarea lucrărilor.”, precizează, într-un comunicat de presă Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

În urma unei proceduri de achiziție, contractul de lucrări a fost semnat cu Asocierea S.C. Drumuri și Poduri SA – SC General Consult Grup SRL, valoarea ofertei prezentate de câștigător fiind de 4.317.249,79 lei.

Concret, lucrările includ modernizarea rețelelor de apă și canalizare, precum și modernizarea carosabilului și a trotuarelor pe toate cele trei străzi. Pe strada Principatele Unite se va moderniza și rețeaua electrică, iar pe strada Munteniei este prevăzută și protejarea taluzului cu pavaj înierbat.

Așa cumanunță autoritățile, termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Garanția prevăzută în contract este de 5 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

SUPER-VESTE PENTRU PASIONAȚI: Echipa lui Tadej Pogačar vine în Turul Sibiului!

Echipa de World Tour UAE TEAM EMIRATES - XRG...

SPECTACOLPE PATRU ROȚI: Expoziție de vehicule istorice în Piața Mare, în weekend

Retromobil Club România – Filiala Sibiu anunță organizarea unei...

Scăderea de azi a prețului motorinei: o iluzie de „respiro” într-o piață tensionată

„În dimineața de 16 aprilie 2026, șoferii din România...

Alte articole

WhatsApp-ul de demult: comunicare fără internet în vecinătățile săsești din Curciu

Conducerea CJ Sibiu, impresionată de extraordinara poveste a satului Curciu... 50...

O călătorie în timp pe patru roți: Expoziție de vehicule istorice în Piața Mare din Sibiu

Inima istorică a orașului se pregătește să găzduiască o...

La mulți ani celor care lucrează în domeniul artei și iubitorilor de frumos! Mesaj cu impact

„Celebrăm astăzi Ziua Mondială a Artei, o inițiativă a...

Șantiere pe drumurile sibiene! Informații „la zi” de la Drumuri și Poduri SA Sibiu

Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările stabilite în...

Caravana „Natura la clasă” va ajunge la peste 1.000 de elevi din jurul Munților Făgăraș

Fundația Conservation Carpathia aduce și în această primăvară „Natura...

Din aceeași categorie

Categorii populare