Nou focar de pestă porcină africană, la ALĂMOR!

images_foto_102019_ALAMORPESTA

Întrunit în ședință extraordinară, Centrul Local de Combatere a Bolilor – Județul Sibiu, al cărui președinte este prefectul Maria Minea, a aprobat, luni, 28 octombrie, programul de măsuri pentru combaterea unui nou focar de pestă porcină africană confirmat în satul Alămor, comuna Loamneș.

Porivit autorităților, în exploatația contaminată, toți porcii rămași în viață au fost uciși de îndată, sub control oficial şi într-un mod prin care să se evite orice risc de propagare a virusului pestei porcine africane atât în timpul transportului, cât şi în timpul uciderii.Animalele au fost îngropate, de asemenea, sub supraveghere oficială.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu a instituit imediat, în jurul focarului, o zonă de protecție de 3 km, pe raza localităţii Alămor.

Precizare: pe o raza de 10 km în jurul focarului, s-a instituit o zonă de supraveghere, care include localitățile: Presaca, Bogatu Român, Armeni, Sădinca, Hașag, Mândra, Loamneș, Gusu, Ocna Sibiului, Topârcea și Ludoș.
Pe raza localității Alămor, au fost amplasate două filtre rutiere de control și dezinfecție, care vor funcționa cel puțin 7 zile, respectiv până în momentul efectuării dezinfecției finale.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: