În data de 8 martie, în jurul orei 17.00, pe raza comunei Micăsasa, a fost identificat un localnic în vârstă de 31 de ani, care conducea lejer un autoturism, uitând că… de fapt, nu are permis de conducere.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 1 din Codul Penal, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă care se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.