Numai 10 zile până la a noua ediţie a Festivalului „Clopul Turistului”

Iubiţi muntele? Vă plac festivalurile surprizele şi… mirosul de cetină? Veniţi la Păltiniş la sfârşitul lunii! Clubul de Turism Montan „Amicii Munţilor” din Sibiu organizează în perioada 31 ianuarie – 2 februarie 2014 la Păltiniş, Cabana Vila 1, cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Omului de Munte „Clopul Turistului”.

Evenimentul, devenit, iată, o binevenită tradiţie, va reuni, ca în fiecare an, mai multe cluburi de turism montan din întreaga ţară, într-o competiţie ce va cuprinde probele deja consacrate: fotografie montană, grafică, probă de prim-ajutor, orientare sportivă pe trasee marcate din Munţii Cindrel, şi nu în ultimul rând, proba culturală, care invită fiecare club să susţină timp de 15 minute un program artistic cu tematică montană, valorificând momente de muzică, teatru, dans, poezie. Nu vor lipsi surprizele pregătite concurenţilor de către organizatori, buna dispoziţie, serile de muzică folk.

Aşa cum aflăm de la organizatori, manifestarea îşi propune conştientizarea şi valorificarea patrimoniului natural al munţilor Cindrel şi a potenţialului lor turistic din această minunată zonă. Valorile promovate sunt prietenia între oamenii de munte, dar şi grija pentru protejarea naturii.

 

 

Iată, însă, programul Festivalului:

• Vineri 31 Ianuarie:- primirea participanţilor

• Sâmbătă 01 Februarie:- şedinţa tehnică (ora 10:30)

– desfăşurarea probelor de concurs (ora 11:30 )

• Duminică 02 Februarie: – festivitatea de premiere (ora 11:00)

 

Probe de concurs şi regulament de participare:

 

1.Orientare sportivă

Proba de orientare sportivă este individuală (fete/băieţi) cu ajutorul hărţii. Organizatorii nu asigură busole.

 

2.Proba video

Organizatorii asigură echipamentul tehnic necesar. Timpul de prezentare maxim 7 minute şi se urmăreşte tematica montană, realizarea tehnică, realizarea artistică, şi încadrarea în timp.

 

3.Expoziţie foto color

În concurs sunt prezentate 5 fotografii color format 20/30. Se va urmări tematica montană, realizarea tehnică, realizarea artistică şi modul de prezentare al exponatelor.

 

4. Expoziţie alb negru

În concurs sunt prezentate 3 fotografii alb/negru format 20/30. Se va urmări tematica montană, realizarea tehnică, realizarea artistică şi modul de prezentare al exponatelor.

 

5.Grafică

În concurs sunt prezentate 3 lucrări format 20/30. Tematica impusă pentru grafică este: “Munţii Cindrel”. Se va urmări realizarea tematicii impuse, realizarea artistică, tehnică şi originalitatea.

 

6.Caricatură

În concurs sunt prezentate 3 lucrări format 20/30. Tematica impusă pentru caricatură este: “Clopul Turistului”. Se va urmari realizarea tematicii impuse, realizarea artistică, umorul, compoziţia şi originalitatea.

 

7.Proba de slideshow

Organizatorii asigură materialul tehnic necesar. Timpul de prezentare 10 minute. Se va urmări tematica montană, realizarea tehnică, realizarea artistică, efectul de ansamblu şi încadrarea în timp.

 

8.Proba culturală

În concurs sunt cuprinse cântece, scenete şi poezie. Exista proba impusă care constă în realizarea unei poezii din două strofe, realizată pe baza a două cuvinte pe care le va primi fiecare club participant. Durata probei este de 15 minute/club. Se va puncta: ţinuta scenică (intrare/ieşire pe şi de pe scenă, evitarea timpilor morţi, contribuţia/implicarea membrilor în program, impactul vizual), tematica montană, respectarea condiţiilor impuse, efectul asupra publicului şi originalitate.

 

9. Proba prim ajutor

 

10. Creaţie Montană “Mâini dibace”

Lucrarea trebuie executată manual iar tematica impusă pentru această probă este „Orientare Turistică”. Exemple: sculptură, împletituri, mici aranjamente, ceramică, lucrări de artă plastică.

Lucrarea trebuie să se incadreze în cubo-tester (un cub cu latura de maxim 30 cm, în cazul în care lucrarea va avea un volum mai mare decât cel impus, va fi depunctată). Se va puncta: originalitatea, tematica montană, realizarea manuală, încadrarea în maxim 30 cm, ingeniozitate/tehnică.

 

11. Proba surpriză

 

12. Proa ”Aşa NU”

Proba se va desfăşura în cadrul Probei Culturale, având un timp de prezentare de max 5 minute. Câştigător va fi cel mai puternic mesaj „ce NU se face la munte”.

 

În clasamentul GENERAL vor intra rezultatele probelor: Cultural, Caricatură, Grafică, Prim ajutor, Mâini dibace.

Pentru informaţii:

Marinică Adrian ( RICĂ ) : 0744 769 953 ( info cazare)

Puşcuţă Marius (MIŞU) : 0751 601 214 (info festival )

e-mail: contact @ amiciimuntilor . ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Un secol de… ȚURU! Municipalitatea medieșeană vrea să pună în lumină minunatul obicei printr-un album foto centenar

Primăria Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, invită cetățenii orașului...

DE INTERES: Primăvara aduce TEZAUR, dobanzi de pănă la 7 % pe an

Pentru că primăvara înseamnă noi începuturi, este momentul perfect...

FAINĂ VESTE: Asociația Județeană de Turism Sibiu obține statutul oficial de OMD de nivel județean

În spatele fiecărei organizații care rezistă și crește stă...

DE NERATAT: Muzică simfonică și spectacol pentru copii în programul săptămânii la Filarmonica de Stat Sibiu

Săptămâna aceasta, Sala Thalia găzduiește două întâlniri muzicale distincte...

CÂND VREI, POȚI: Condiții mai bune de trai pentru 106 familii care locuiescpe Bdul Mihai Viteazu din Sibiu

Primăria Sibiu informează că a finalizat eficientizarea energetică a...

Alte articole

Echipa CNM ASTRA la CRAFT I(n)G – Research Mission in Italy

Echipa Muzeului ASTRA - Ciprian Ștefan- manager, Mirela Crețu-...

Inconștiență la volan… SANCȚIONATĂ de polițiștii sibieni

La volan FĂRĂ permisLa data de 9 martie a.c.,...

DE IMPACT: Delegație elvețiană la Sibiu pentru un proiect de eficiență energetică!

Primăria Sibiu a primit vizita unei delegații de specialiști...

Când medicina se face surată cu pictura… „se țese” o poveste minunată! Avem dovada!

„Din anul 2001, Dariana Baltador, asistent medical principal de...

„Sorella di Clausura”, proiecție specială cu invitați la ESTE Filmul de Miercuri

NU RATAȚI: ESTE Filmul de Miercuri prezintă filmul Sorella...

Tragedie în județul Sibiu: Un bărbat de 73 de ani, ucis de un adolescent după un conflict spontan

O dispută banală s-a transformat într-o crimă care a...

Din aceeași categorie

Categorii populare