ATENȚIE: Mai este doar o săptămână până la închiderea înscrierilor pentru Maratonul Internațional Sibiu 2025! Peste 8.700 de alergători s-au înscris deja pentru a face parte din acest eveniment al comunității, care reunește pasionați de sport și susținători ai unor cauze sociale esențiale pentru Sibiu. Termenul final de înscriere este 2 mai 2025, iar cei care nu s-au înscris încă au acum șansa de a se alătura unui maraton care susține proiecte județene din domenii precum educație, sănătate sau mediu. Fiecare pas făcut în cadrul acestui eveniment contribuie la transformarea comunității și la susținerea unor cauze locale care fac diferența.
„Fiecare ediție a Maratonului Internațional Sibiu devine mai mare, mai vibrantă și cu mai mult impact. Suntem încântați să vedem un număr în creștere de participanți și susținători, iar Maratonul continuă să evolueze. Este un eveniment care reunește nu doar alergători, dar și susținători ai unor cauze importante, precum și companii și instituții, contribuind la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a declarat Ana Bugneriu, Directoare Executivă a Fundației Comunitare Sibiu.
Diana Niță, Directoare Producție a Maratonului Internațional Sibiu, a completat: „Organizarea MIS este un efort foarte mare, care implică echipe coordonate și o logistică de mare amploare. De la montarea traseelor, instalațiilor și punctelor de alimentare, până la organizarea evenimentului în sine, fiecare detaliu contează. În plus, avem echipe dedicate care lucrează pentru a face din fiecare ediție un succes, astfel încât participanții și susținătorii să se bucure de o experiență de neuitat. Fiecare an adaugă un nivel de complexitate și implicare mai mare, iar noi suntem pregătiți să facem față acestui efort. Este o adevărată provocare să gestionăm toate etapele, însă suntem mândri să vedem impactul pe care acest eveniment îl are asupra comunității.”
Ce înseamnă Maratonul Internațional Sibiu?
Maratonul Internațional Sibiu nu este doar un eveniment de alergare – este un fenomen de comunitate, un eveniment care adună mii de oameni din România și din afara țării pentru a sprijini cauze importante. Iată câteva cifre ale ediției din 2024, care reflectă amploarea și impactul acestui eveniment:
- Peste 2.5 milioane de pași făcuți de organizatori în Piața Mare
- Peste 40.000 de oameni în Piața Mare, în cele două zile de eveniment
- Peste 18.000 de donatori (alergători și susținători) care au contribuit la cauzele evenimentului
- 80 de parteneri corporate care au sprijinit Maratonul
- 650 de voluntari implicați activ în organizarea evenimentului
- 45 de coordonatori de voluntari care au asigurat buna desfășurare
- Peste 30 de fotografi care au surprins momentele speciale
- 1 milion de accesări pe site-ul Maratonului
- 700 kg de lut și 10 km de sfoară folosite pentru realizarea medaliilor Maratonului
- 51 de proiecte finanțate, cu suma de 1.336.124 lei, care sprijină schimbarea în comunitate
Aceste cifre reflectă doar o mică parte din impactul pe care Maratonul Internațional Sibiu îl are în fiecare an. Este un eveniment care, dincolo de sport, pune accent pe implicarea activă a comunității și sprijinirea unor cauze esențiale pentru viitorul nostru.
Vino și tu la Maratonul Internațional Sibiu, cea mai mare mișcare prin care dăm viteză binelui!
Înscrierile sunt deschise până pe 2 mai, iar locurile pentru alergători sunt încă disponibile! Nu rata ocazia de a face parte din acest eveniment cu adevărat special, care contribuie la crearea unui viitor mai bun pentru Sibiul nostru! Fii parte din schimbare, alătură-te celor peste 8.700 de alergători deja înscriși și haide să facem împreună din Maratonul Internațional Sibiu 2025 un moment de neuitat!
În ceea ce privește Cursele Copiilor, am stabilit limite specifice pentru fiecare categorie de vârstă, pentru a asigura o organizare eficientă și un eveniment sigur. Astfel, Cursa Copii 10-12 ani va avea un maximum de 850 locuri, Cursa Copii 8-9 ani va fi limitată la 850 locuri, Cursa Copii 6-7 ani va avea 800 locuri disponibile iar Cursa Copii 4-5 ani va fi limitată la 500 locuri. În total, numărul de locuri disponibile pentru copii este de 3.000 iar aceste măsuri sunt esențiale pentru a garanta o experiență plăcută și bine organizată pentru toți participanții. Vă recomandăm să vă înscrieți cât mai curând pentru a vă asigura locul dorit.