O familie de “veterani” ai jocului românesc

Junii Sibiului… Cine nu a auzit, cine nu i-a aplaudat până ce palmele i-au lua foc, cu inima de bucurie plină… Ei care ne învaţă, ori de câte ori ne oferă darul vechilor tradiţii, lecţii de românism.

Dincolo însă, de imaginea atât de „rotundă”, de omogenă a septuagenarului ansamblu lăsat nouă moştenire de maestrul Ioan Macrea, sunt OAMENI. Oameni ca noi toţi şi, totuşi, altfel. Oameni care se simt acasă în portul vechi, românesc, oameni cu datina şi cu biserica în suflet, familii care de când se ştiu duc tradiţia mai departe, de parcă cu toţii ar fi fiii Mioriţei, ai Lucreţiei Ciobanu, ai celor mai adânci doruri din Mărginime.

Un exemplu este şi Viorica Damian. O viaţă pe scenă împreună cu soţul său (de mai bine de junătate de secol). Doi veterani ocoşi şi neostoiţi în jocul lor străbun. Îi priveşti şi, zău aşa, ţi-e a te închina. Şi nu trebuie pentru asta o zi specială. Trebuie doar să fi român…

Să ne trăiţi mulţi ani, iar Domnu’ să vă inspire şi să vă ducă paşii în inimile cât mai multor români (şi… nu numai!)