Sadu. Un sat vechi unde tradiția, ca peste tot în Mărginime, ține coloana vertebrală a comunității.
… Și dacă-ți ies în care câteva mioare, bucură-te, omule, că-i rost de belșug și de aleasă îndeletnicire ce nu se lasă dusă de dragul vreunui alt secol sau mileniu. Că ciobănia-i faină… (în prezent, aici localnicii, neosteniți, cresc aproximativ 10000 de oi și peste 600 de vite).
Iată o fotografie surprinsă inspirat de Louis Guermond, în care parcă încape tot satul… cu cioban, mioare, liniște. Întâmpinând și luminând sufletul satului…
*Obârșia comunei Sadu se pierde în negura vremurilor, fiind socotită pe drept cuvânt una din cele mai vechi așezări rurale de pe pământul Transilvaniei. Una din cele mai vechi referiri la Sadu dateaza din anul 1210. Intr-un document de atunci se face precizarea ca in oastea comitelui Ioachim al Sibiului se aflau, alaturi de sasi si secui, un numar important de romani ca „pazitori ai cetatilor de granita”. Multi dintre ei proveneau chiar din Sadu. Asezarea Sadu a ocrotit la sanul ei numai oameni liberi, pastratori dirji ai legii celei vechi, ai limbii, ai portului si ai obiceiurilor. Chiar atunci cand, prin constrangere, regii unguri din familia Arpad, ca Geza al II-lea, Andrei al II-lea si Bela al IV –lea, le-au impus sa primeasca in preajma lor colonisti din Apus, ei nu s-au lasat striviti de jugul iobagiei.
sursa foto: Louis Guermond
